Anul acesta blogul meu intră în al paisprezecelea an de viață. O viață în care a văzut multe postări într-un an și doar câteva în alți ani, dar sunt șanse mari să nu fi trecut o lună fără să fi așternut măcar un text mic aici. De fapt, realizez că nu prea am texte mici, pentru că după o perioadă în care nu scriu nimic, simt nevoia să scriu o grămadă, articole care ar fi putut fi lejer 2-3 articole sau mai multe.

La acest început de an (am început de anul trecut, de fapt, dar mai timid), în loc să adaug încă o postare despre ceea ce scriu de obicei (nici aici nu e foarte clar, pare că există o tendință să fie un blog de cărți mai mult decât altceva), mă uit cu curiozitate dar mai degrabă cu durere la cum arată blogul, ce categorii de articole am, ce fel de texte scriu și pentru cine. De ce cu durere? Pentru că realizez că, deși cei treisprezece ani de scris sunt un motiv de mândrie și bucurie, am schimbat destul de puțin atât din vizual cât și din stilul de scris și cât de puțin timp și bani am investit în a învăța tehnic cum funcționează platforma sau în funcționalități tehnice mai potrivite pentru genul de blog pe care voiam eu să-l am.

Am rămas într-o zonă de confort în care mi-a fost mereu frică de ce aș putea să stric dacă aș tulbura această rutină de a scrie din când în când și de a promite la fiecare aniversare că voi scrie mai mult.

Ar trebui de pe acum să pun o poză ca să fie textul mai ușor de citit, doar că nu știu ce fel de poză se potrivește și nici de unde s-o iau în acest moment așa că, dacă ați ajuns până în acest punct, îmi vine să zic bear with me, în engleză, suportați cu mine, până la final, fără poze, doar cu text. Probabil că voi pune totuși o poză pe undeva, ca să arate bine în pagină articolul pentru că, de ce nu, și aspectul contează.

Așa că am început să-mi pun niște întrebări la care nu am găsit încă răspunsurile, e nevoie de mai mult timp și efort să stau să le găsesc, și sper să mă ajutați și voi, cei care mă citiți de demult dar și cei care m-ați descoperit mai de curând.

De ce scriu? Îmi place, mă relaxează și cred că, dacă aș investi mai mult în asta, aș face și mai bine, mai corect (deși nu e tocmai corectă exprimarea, ați înțeles la ce mă refer). De multe ori cred că ceea ce scriu ajută pe cineva cel puțin într-o măsură. Fie că e o recomandare de carte sau o experiență personală prin care am trecut și cu care cineva se poate identifica și simți mai puțin singur.

Aici cred că aș avea mai multe resurse de oferit și mult mai mult conținut de calitate de împărtășit. Dar asta ar însemna să trec granița hobby-ului și să împart acest canal cu viața mea profesională care, cei care mă știți și în viața reală, înseamnă foarte mult pentru mine și investesc un procent mare din resursele pe care le am. E potrivit să fac asta? Vreau s-o fac? Nu am încă răspunsurile.

În funcție de răspunsurile la întrebările de mai sus, poate s-ar clarifica și cum ar arăta acest blog, cum s-ar numi (poate că e momentul să mă despart de locul de parcare și să plec într-o călătorie, către sine ar putea să se cheme doar că s-a dat deja acest nume, am citit recent cartea lui Irvin Yalom, foarte bună de altfel), ce categorii noi ar avea și ce categorii vechi aș arhiva.

Aș avea nevoie de un designer de brand, de cineva tehnic care să mă ajute cu site-ul (să îmi spună ce aș putea să cumpăr ca domeniu, să-mi transfere toate articolele intacte – deși aș mai pierde unele pe parcurs, aș vrea totuși să le las acolo, sunt parte din ce am gândit la un anumit moment viață – , să mă învețe să-l folosesc noul site sau noua interfață etc.), poate și de niște cursuri de scris și, în mod clar, angajament și dedicare să investesc în documentarea articolelor.

Mă uit și la pagina mea de Facebook pe care nu am creat-o de la început, o am doar de câțiva ani, și care arată destul de în paragină, deși postez mai des decât scriu aici. Ar trebui să învăț mai bine cum funcționează social media pentru ca articolele mele să ajungă la cât mai mulți cititori care să se bucure de ele.

Pentru toate astea (și probabil multe altele pe care nici nu știu acum să le iau în calcul), îmi trebuie timp (și bani). De unde iau timp? Cu siguranță că o bună parte merge luat din timpul pe care-l petrec aiurea pe rețelele de socializare, deja îmi vine să arunc telefonul pe geam când realizez, a nu știu câta oară în zi, că am luat telefonul să citesc un mesaj și am rămas încă 10 minute cu el în mână uitându-mă la te miri ce. Din uitat la filme și seriale nu prea am de unde să iau pentru că petrec destul de puțin timp acolo. Poate din citit. Știu că sună dur dar atunci când ai nevoie să iei timp pentru ceva, trebuie să-l iei de undeva. Din muncă? Nu știu, nu sunt pregătită acum să mă angajez la asta. Dar să aduc din munca mea pe acest blog, asta ar putea să fie o soluție.

Mă uit cu mândrie la sora mea, unul dintre cei mai mari suporteri ai mei în alte scrisului (și în multe altele), mai exact la blogul ei pe care-l găsiți aici, cât de muncite și documentate sunt articolele și cât de clar îi este ce scrie și pentru cine și de ce, adunând informații valoroase (care sunt greu de procesat și pus în pagină, cu poze și informații precise) pentru ca cititorii să aibă o experiență cât mai bună. Și este un exemplu pentru mine de structură și consecvență. Cu toate astea, nu am avut răbdarea necesară să învăț și să aplic ce aș fi putut de la ea.

Să fie 2022 anul rebranding-ului acestui blog? Altă întrebare pe care e nevoie să-mi răspund. Mi-ar plăcea să spun că da, dar mă tem de ce implică asta și mă apasă deja toate nesiguranțele care m-au făcut să stau pe loc, prea mulți ani, în locul de parcare. Așa că vin către voi și cer ajutor, și e liber la sfaturi în comentarii (cu mențiunea că voi asculta dar voi alege ce voi considera că e mai bine pentru mine).

Un an nou cu inspirație vă urez, curaj, curiozitate și cât mai multă stare de bine!

(pe post de poză, o Poevie, ținută în mâna care poartă zilnic brățara D-Light by Mazdrunka)