Vânt, soare, ploi

Tocmai în anul în care am crezut că-mi voi da timp să scriu mai mult, constat că a trecut o lună și jumătate de la ultimul articol. Și nici măcar n-a fost cine știe ce articol memorabil, am descris experiența mea de o săptămână cu Lifebox, care a fost destul de tare, mi-a luat o piatră de pe inimă cu gătitul și am mâncat și sănătos și variat.

Vorbeam ieri cu un prieten despre ideea că ce ne displace la alți oameni într-un anumit moment este fix ceea ce avem și noi (într-o doză mai mică sau mai mare) și ne displace la noi înșine. Când îl taxăm pe celălalt pentru ceva, există șanse să ne reproșăm noi acel ceva. Ca de exemplu, nu-mi plac deloc articolele care spun: știu că n-am mai scris demult aici dar…. urmat de un pseudolegământ că autorul își ia (poate) angajamentul să scrie mai des. Pentru că fix așa fac și eu. Reușesc într-un anumit (rar) moment să intru într-o stare de relaxare și non-stare de alertă cât să iasă niște texte bunicele și utile (pentru o mână de oameni cel puțin) și mi se pare că pot deja să-mi responsabilitatea că mă voi așeza aproape zilnic la scris. Și tare mâhnită ajung să fiu pentru a nu știu câta oară când mă așez, ca acum, o lună și jumătate mai târziu de la ultimul articol (uneori mai mult), să scriu ceva. Diferența este că acum nu-mi propun nimic, cine știe când va fi următorul, mă las surprinsă.

Îmi dau seama că alte lucruri e nevoie să schimb, nu motivația mea de a scrie. Ci contextul meu mental, așa cum spuneam și mai sus, să intru în starea aceea de relaxare creativă în care cuvintele vin de la sine. Și asta mi-e cel mai greu să fac.

Flori din grădina mea cu care m-am lăudat pe la toți prietenii

Mi-am dorit așa de mult o zi călduroasă, fără vânt, în care să pot sta afară și numai afară și să nu mai pun presiune pe mine să fac de toate că altfel a trecut ziua degeaba. Weekendurile trecute nu prea am avut parte de asta. Ba a fost frig, ba te lua vântul pe sus în ciuda soarelui, ba am avut treabă, etc. Și tot mi-am pus speranța în următoare sâmbătă sau următoarea duminică și am tot fost dezamăgită și deloc odihnită și din ce în ce mai puțin răbdătoare pentru că nu se mai umplea și cupa mea de bunătate.

Astăzi am zis gata, e sâmbăta mea. Sâmbăta aceea în care e soare și nu bate vântul (mă rog, tot bate dar cum temperatura este destul de ridicată parcă nu se mai simte așa de rău) și pot să plantez toate semințele de plante aromatice în grădină și apoi să stau pe un șezlong să citesc. Dar ce să aleg să citesc că vreau atât de multe cărți să citesc și tot mai încep câte una ca și cum aș mușca dintr-o prăjitură și apoi din alta și apoi din alta până mi se face greață dar de fapt n-am mâncat nicio prăjitură calumea. Că vreau să citesc și cărți de business, și ficțiune și nu știu câte de dezvoltare personală.

Parcă aplicând proverbul când doi se ceartă al treilea câștigă, din cele două cărți pe care le aveam început, a câștigat o a treia pe care am cumpărat-o astăzi, Omul în căutarea sensului vieții. De ce? Pentru că am pus-o pe raftul de citit în aplicația Goodreads din 2018 dar nu o luasem nici până azi. Pentru că am citit nenumărate cărți care dădeau un citat sau altul din ea. Pentru că mi-a apărut o postare a Cristinei Chipurici în newsfeed-ul de LinkedIn ieri în care zicea de ea și pentru că astăzi a mai apărut o postare a lui Tim Ferris, tot pe LinkedIn în care zice ceva de ea și pentru că pare că mă împiedic de ea peste tot în spațiul virtual ca și cum mi-ar zice „citește-mă acum, acum e momentul”. Dar și pentru că sunt într-o continuă căutare a sensului în tot ceea ce fac. Iar asta în anumite momente mă ține, cum spuneam într-o stare de alertă dar și de nemulțumire sau de mâhnire și nu-mi lasă spațiu de joacă, de creativitate, de bucurie.

Așa că scriu și postare (în care nu zic mare lucru), plantez și diverse plante aromatice sau flori + ridichi (e greu să lucrezi pământul, tare mă dor șalele deja), nu gătesc (pentru că am făcut deja ieri câte ceva să fie și pentru azi, plus ce am primit, boda proste, de la sora mea, brânză, ouă și salată), și stau la soare pe șezlong și citesc. Acum stau în casă și scriu pentru că a intrat soarele în nori și-l aștept să iasă pentru că altfel o să fiu tare dezamăgită dacă nu iese. Mă tentează tare să intru să lucrez la două mici lucruri dar rezist tentației și las sarcinile respective pentru zile mai mohorâte, de stat în casă (gen mâine).

Vine Paștele în curând și, ca în fiecare an, iar mă ia prin surprindere, asta pentru că nu pun mare preț pe gătitul bucatelor sau vopsitul ouălelor, dar nu le refuz dacă se întâmplă să fiu acasă la Iași, mă bucur de ele și de mirosul de casă cu perdelele proaspăt spălate. Noroc de magazine că-ți aduc aminte la tot pasul că vine Paștele. Dacă aveți copii și obișnuiți să le luați cadouri de iepuraș, vine Laura cu câteva recomandări de cadouri cu roți care să-i țină pe copii cât mai mult afară și cât mai puțin în fața televizoarelor.

Pe pagina ei de facebook, tot Laura, vă provoacă la #niciunweekendîncasă și vă oferă și idei (încercate deja de ea) de unde să ieși la plimbare. Am văzut că și în newsletter-ul de astăzi de la DoR sunt recomandări de ieșit din casă, pentru București.

Pentru mine zilele astea e de ajuns să stau afară, să fie soare și să nu fie vânt (am mai zis asta de câteva ori, știu) și puțină liniște și e destul. Nu trebuie să fiu pe nu știu ce insulă (deși n-aș refuza neapărat nici asta) ca să pot intra într-o stare de relaxare. Cred. Nu știu, încă n-am intrat dar vă povestesc cum e dacă ajung acolo.

Weekend cu bucurii!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.