Toate cărțile începute

Mă uit în contul meu de Goodreads și văd că nu am mai citit o carte de ficțiune cap coadă din martie. Simțeam nevoia, am mai încercat câteva, dar nu m-a prins nimic, nici din cele mai grele nici din cele ușoare. Cerând recomandări, am aflat de Sticletele (Donna Tartt) de la una dintre colegele mele, recunoscută, printre altele, că citește foarte repede. Pentru că n-am avut răbdare să ajungă Bookster cu versiunea în limba română, mi-am luat versiunea Kindle în engleză, pe care am început-o imediat. Doar că n-am știut atunci la ce lectură mă înham (decât când a venit versiunea în limba română pe care n-o pot ține comod în mână să citesc de cât de grea este cu cele 1000 de pagini) că poate dacă aș fi știut cine știe dacă m-aș mai fi apucat.

Cartea pe care n-o mai poți lăsa din mână

De la A Little Life încoace, nu am mai găsit o carte care să mă țină așa de prinsă. (nu le pot compara deși Donna Tartt se apropie de Hanya Yanagihara la nivel de scriitură). Curg paginile sub ochii curioși ai cititorului care, captivat de poveste, uită de trecerea timpului, de contul de Facebook sau de cine știe de griji mai mișună prin cap. Am fost uimită de cât de ieftină a fost versiunea în engleză pentru Kindle, în jur de 17 lei, de asta nici n-am mai așteptat-o pe cea în română pe care, v-am zis, nu prea am cum s-o citesc sau s-o iau cu mine peste tot din cauza dimensiunii. Romanul a câștigat Premiul Pulitzer pentru literatură în 2014 și a apărut la noi la Editura Litera, tradusă de Justina Bandol. Numele cărții este dat de pictura lui Carel Fabritius (1654), pictură care apare ca un leit motiv în carte pe tot parcursul vieții personajului principal (sau cât am parcurs eu până acum), Theodore Decker, cel care ne poartă prin cotloanele vieții sale și a oamenilor conectați cu el. Abia am trecut de jumătatea cărții, mă fascinează la fel de mult ca la început și-mi pare rău că mai trebuie să fac și alte lucruri pentru că altfel aș sta doar într-un colț de canapea, cu-n ceai sau o cafea și aș sorbi pagină cu pagină până când se termină. Deși rar te grăbești să termini cărțile care-ți plac, pentru că nu mai știi câte luni vor mai trece până vei găsi o alta la fel.

Toate celelalte cărți începute

Există, ca de obicei, raftul de cărți începute, fie că e un raft virtual (în care vezi acolo cât la sută ai parcurs din fiecare carte) sau raftul real în care ai epuizat deja toată colecția de semne de carte pentru că fiecare se odihnește între două pagini pe care le-ai lăsat și nu le-ai mai reluat. Majoritatea sunt cărți de non-ficțiune și ajung să fie așa multe pentru că în fiecare zi parcă aflu de încă una și încă una și le încep ca nu cumva să uit de ele și să nu mai apuc să absorb învățămintele de acolo și să nu mai las să treacă timpul fără să nu devin un dram mai înțeleaptă decât eram ieri. Uneori această goană după cunoaștere mă lasă fără vlagă și fără energia de a mai acumula, moment în care conștientizez, puțin mai târziu decât trebuie, că e nevoie să iau o pauză și că nu voi avea cum să citesc sau să cunosc despre toate lucrurile (fie ele din aria mea de interes).

Când recenziile reușesc sau nu să te influențeze

Sunt conștientă că gusturile, deși se discută, nu se contestă. Sunt cărți care pe noi ne fascinează în timp ce alți cititori nu găsesc nimic interesant acolo. Așa am ajuns eu să închide repede o recenzie de pe Modern Book Club care conținea comentarii în care cititorii spuneau că nu este cea mai bună carte a ei, nu care cumva să mă influențeze să o tărăgănez, în ciuda faptului că pe mine mă fascinează în continuare. Tot așa ieri căutam ceva despre cartea Courage is calling ca să văd că, deși Ryan Holiday era un autor apreciat, nu prea a rupt gura târgului cu cartea asta. Deși sunt de acord că pare mai degrabă o colecție de citate decât o carte, pe mine mă bucură în continuare să o citesc și activează ceva în mine care-mi dă curaj. Și, până la urmă, poate că ăsta-i scopul, chiar dacă unele pasaje mi se par cam duse la extrem și sau idealiste în raport cu viața reală.

Afară-i prea cald de stat și de bucurat de natură, așa că o carte captivantă pare a fi numai bun medicament pentru durerea de cap care se încăpăținează să stea dar și eu mă încăpăținez să n-o tratez decât cu apă plată și gânduri vesele.

2 comments

  1. Cât de bine ai descris existența acestui raft al cărților începute. Mă tot strădui să le limitez numărul, să mă concentrez pe cel mult două-trei cărți în paralel, pentru a reuși să aprofundez ideile. Dar da, nevoia de a cunoaște și curiozitatea îți pot întinde și capcane 🙂 Încă nu am ajuns la Donna Tartt, dar îmi pun și eu „Sticletele” pe listă.

    • Mulțumesc, LuLu! Îți urez cât mai multe lecturi însemnate (și terminate) și sper să-ți placă Sticletele atunci când ajungi la ea. Eu am început acum și The Secret History, tot scrisă de ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.