Începusem să scriu un text despre intenții și obiective și final de an și tras linie și văzut ce-am făcut din ce-am vrut să fac și câte mai pot să înghesui în lunile care au rămas, care nu sunt nici multe nici puține dar nici cât să faci în 2 luni cât în 12. Și, pentru că mi-a trecut cheful de scris de îndată ce am scris cuvântul „listă”, am închis și am și șters încercarea de articol.

Am petrecut o zi așa deosebită că n-am niciun chef să îmi fac vreo evaluare de performanță a activităților și realizărilor anului. Dar totuși de la ce mă luasem? Parcă îmi amintesc vag că-mi propusesem pe lista de dorințe să merg într-un retreat de yoga sau de oricare ar fi fost el numai să fie de relaxare. Și tot parcă nu găseam niciodată timp sau bani pentru o astfel de experiență. Așa că-i mulțumesc Magdei că a găsit o variantă de mijloc: un retreat de o zi cu yoga, înainte de care am înțeles mai multe despre fazele lunii și cum ne impactează ele și după care, o practică de vindecare prin sunete (nu știu dacă am scris bine dar s-a auzit bine), și mâncare sănătoasă gătită cu drag și creativitate de Ioana, Eat to Connect) și o plimbare binevenită prin pădure.

A fost o zi cu toate culorile pământului și cu stări de mai multe feluri, multe plăcute altele mai puțin plăcute dar care toate laolaltă mi-au adus aminte să am grijă de mine: de corpul meu, de mintea mea, de sufletul meu, în toate rolurile pe care le am.

De ce nu fac mai multă mișcare, de ce nu mănânc sănătos în fiecare zi și doar în unele zile, de ce nu încerc mai des o experiență nouă, într-un loc nou? Că doar îmi place să fac mișcare și mâncarea sănătoasă e gustoasă și deosebită iar experiențele noi, fie că implică drumuri mai lungi sau mai scurte îmi bucură sufletul.

Unde mă grăbesc și de ce n-am timp să-mi tihnească simțurile și de ce în continuare ascult corpul să-i dau pace numai după ce țipă în gura mare? (între noi fie vorba și eu mai strig la el să mă lase în pace să fac tot ce mi-am propus și să nu mai ceară atâta atenție). Dar și când îmi dă pace, pun capul pe pernă seara la culcare și-i mulțumesc că m-a sprijinit și dacă eu l-am lăsat baltă.

Am plecat astăzi de la eveniment cu recunoștință și promisiunea că de data asta schimb ceva în mine care să rămână. Așa că m-am întors aici, după trei luni în care n-am mai pus mâna pe taste să scriu pentru mine (și pentru voi cei care mă citiți) să las mărturie.

Atunci când fac ceva pentru tine, este mult și pentru ceilalți, chiar dacă la prima vedere nu pare așa. Dar dacă eu sunt mai sănătoasă, ceilalți vor fi mai liniștiți, dacă sunt mai răbdătoare, ceilalți se vor bucura mai mult de prezența mea și de ceea ce am de oferit, dacă sunt mai fericită, fericirea mea se răsfrânge în jurul meu. Dacă eu sunt mai bine cu mine, poate că trec mai ușor și peste cele câteva semne de îmbătrânire care au început să se vadă sub ochi (poate că se vor vedea și mai puțin sau mai târziu dacă mă odihnesc mai bine, dacă am mai multă grijă de mine). Ciocnesc o cană e ceai pentru asta, doar pentru că asta am eu chef să beau, nu că mă abțin de la altceva! (s-a consumat și cafea și prosecco astăzi și corpul s-a bucurat de ele).