Mă gândeam zilele astea că mi-ar plăcea să scot toate cărțile din bibliotecă și să le pun la loc doar pe cele care mi-au plăcut foarte mult și pe cele traduse de mine și de Laura și, mai nou, scrise de Laura. Cu restul nu știu încă ce să fac. Parcă nu am energia să le pun online și să le donez câte una. Apoi nici n-aș vrea să le duc pe toate la vreo bibliotecă sau anticariat caritabil pentru că nu vreau să le dau altor oameni de lucru cu cărți care mie nu mi-au folosit. Mă mai gândesc la asta.

Dar când o să fac această triere, cartea Oameni normali se va regăsi cu siguranță acolo. Doar s-o cumpăr mai întâi, pentru că cea citită de mine a fost împrumutată de la Bookster. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt multe pe care trebuie să le cumpăr. Fie pentru că le-am împrumutat eu cuiva și nu le mai dau de urmă, fie că le-am împrumutat eu de la cineva și nu mi-am cumpărat exemplarul meu. Una dintre ele este Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău, din câte am vrut să recitesc câteva pasaje dar am constatat că nu o am. Nici nu știu dacă am avut-o vreodată.

Cartea Oameni normali pare o carte destul de… normală, în care parcă nici nu se întâmplă mare lucru și cu toate astea m-a fascinat prin felul în care este scrisă și prin starea pe care ți-o crează.

Mi-am propus să nu mai fiu atât de vagă atunci când vorbesc despre o carte și să spun câteva cuvinte despre ce e vorba. Mă gândeam dacă așa aleg eu să fiu, vagă, sau doar mi-e lene să povestesc :D. Cred că un pic din amândouă. Lenea nu e ceva ce mă caracterizează în general dar uneori nu am răbdare să dau prea multe detalii și nici nu știu exact care este limita dintre recenzie și articol plin de spoilere (notă către mine: să citesc despre cum se scrie o recenzie).

Întorcându-mă la Oameni normali, firul narativ urmărește interacțiunile dintre Marianne (o fată aflată în ultimul an de liceu, provenită dintr-o familie cu mai mulți bani dar total în antiteză cu ce înseamnă o familie… normală sau sănătoasă, veți vedea că nu-i veți avea la suflet nici pe mama ei, nici pe fratele ei) și Connell (un băiat de aceeași vârstă cu Marianne, coleg de școală cu ea, provenit dintr-o familie cu posibilități materiale limitate dar cu o mamă iubitoare și de gașcă, de numai 35 de ani) între anii 2011 și început de 2015, de la final de liceu și până spre final de facultate.

Marianne și Connell sunt împreună și nu sunt. Relația lor nu e nici pe de parte una comună. Sau cine știe, poate că este foarte comună printre tineri. Deși par să aibă o legătură foarte profundă și să se placă mult (și fizic și la nivel intelectual – ambii sunt studenți de bursă deși doar unul dintre ei are și nevoie de bursă), nu fac publică relația lor și, pe tot parcursul cărții, fiecare mai are și alți parteneri cu care sunt sau nu oficial împreună, cu care se iubesc declarativ sau aproape sincer. Din când în când tot dau unul de altul (mai ales că locuiesc în același oraș și apoi merg la aceeași facultate) și legătura lor se reia, devine din ce în ce mai profundă cu cât fiecare mai înțelege câte ceva despre celălalt.

Deși nouă ca cititori ne este clar că ei sunt potriviți unul cu celălalt, ei au nevoie să parcurgă multe etape (rupturi și reîntâlniri) ca să ajungă la o maturizare (care o fi aia, veți vedea în carte). Uneori sunt chiar supărată pe Connell pentru toate lucrurile pe care nu le spune dar sunt și furioasă pe el pentru toate lucrurile pe care le spune și parcă nu sunt adevărate sau non-sens-urile pe care le face (ca de exemplu să o invite la banchetul de final de clasa a 12-a pe cea mai nesuferită fată și nu pe Marianne). Parcă tot timpul au senzația că lumea ar avea ceva împotrivă ca ei să fie împreună când realitate este că, ceva ce ei vor conștientiza destul de târziu, oamenilor nu le pasă cu adevărat. Fiecare era atât de preocupat de propriile drame și propria creștere încât nu le-ar fi păsat deloc dacă ei erau sau nu un cuplu.

Pe tot parcursul facultății, ei se mai întorc în orașul natal și au interacțiuni cu foștii lor colegi în diverse context, apoi călătorește fiecare în câte o parte din lume și-și scriu email-uri lungi cu experiențele lor, se îndrăgostesc de alți oameni sau așa cred ei. Indiferent cât de departe pleacă sau cu cine se întâlnesc, Marianne și Connell sunt tot atrași unul de celălalt la un nivel de profunzime pe care niciunul dintre ei nu l-a trăit cu altcineva. Ușor ușor începem să le cunoaștem mai bine poveștile interioare prin felul în care fiecare se lasă văzuți unul de către celălalt.

Indiferent cum se termină cartea, este o poveste care merită citită în profunzime, nici nu contează dacă știți dacă rămân împreună sau nu. Fiind o carte în care nu pare să se întâmpla mare lucru, nici nu contează care este punctul final în care ne lasă autoarea. Contează plăcerea de a citi și a descoperi. Iar eu continui cu slow reading (cititul lent) deși mă surprind destul de des înghițind litere pe nemestecate pe măsură ce gândul meu o ia la vale. Și în tot acest citit lent, mă bucur să observ descrieri și detalii pe care nu le-aș fi prins altfel, inclusiv din profilul psihologic al personajelor. Și e tare satisfăcător. Tot așa reușesc să țin mai minte bine despre ce a fost cartea. Așa poate învăț să fac recenzii mai bune. Sau recenzii. Că până acum nu știu dacă le pot numi așa.

Las câteva pasaje. Destul de puține cât să nu spună nimic, destul de aproape alese la întâmplare dar cu un dram de profunzime cât să vă facă curioși.

”Oamenii au o atitudine nesăbuită când e vorba de sexualitate, a zis Joanna. Fixația lor față de viața ta sexuală e probabil mai fetișistă decât orice ai fi făcut tu. Marianne chiar se întorsese la Lukas și îl obligase să șteargă toate pozele cu ea, deși bărbatul nici n-avea de gând să le posteze pe net. Rușinea o înconjura ca un giulgiu. Abia dacă vedea prin ea. Pânza o împiedica să respire, îi furnica pielea. Se simțea de parcă viața avea să i se sfârșească. Oare cât timp durase senzația asta? Două săptămâni, mai mult? După aceea, a dispărut, un scurt capitol din tinerețea ei s-a încheiat, ea i-a supraviețuit – gata, episodul se terminase.”

”Marianne voia atunci ca viața ei să însemne ceva, voia să oprească toată violența comisă de cei puternici împotriva celor slabi. Și-a amintit de o vreme, în urmă cu vreo câțiva ani, în care se simțea atât de inteligentă, de tânără și de puternică, încât avea impresia că ar fi reușit să realizeze așa ceva, pe când acum înțelegea că nu era deloc puternică și că va trăi și va muri într-o lume a violenței extreme împotriva nevinovaților, în care ea ar fi putut, cel mult, să ajute doar câțiva oameni. I se părea extrem de greu să se împace cu ideea de a ajuta numai câțiva, de parcă mai degrabă n-ar fi ajuta pe nimeni decât să facă un lucru atât de mărunt, de nesemnificativ, însă nici măcar asta nu izbutea.”

”Și totuși, când a ajuns acasă în seara aceea, Connell s-a apucat să recitească niște notițe pe care și le făcuse pentru o povestire și a simțit vechiul fior de plăcere, ca la privirea unui gol superb dintr-un meci, ca mișcarea foșnitoare a luminii printre frunze, ca o frază muzicală răzbătând pe geamul unei mașini în trecere. În ciuda a orice, viața oferă și asemenea momente de bucurie.”

„Ce lucru ciudat să se simtă atât de deplin sub controlul altcuiva, dar și ce lucru normal! Nimeni nu poate fi complet independent de alți oameni, așa că de ce să nu renunți la tentativa de a alerga într-altă direcție – s-a gândit ea -, de ce să nu depinzi de oameni, să le dai voia să depindă de tine, de ce nu? Știe că o iubește, nu mai are nicio îndoială acum.”

Dacă ar fi să faceți un triaj drastic al cărților din biblioteca voastră (așa cum mi-am propus eu), care sunt 5 volume care nu ar lipsi de acolo? Sau măcar două, adun idei despre ce să citesc în următoarea perioadă. Literatură cu însemnătate, că din cele de business, psihologie și orice fel de alt manual, am listă de așteptare și nu mai dovedesc să le acopăr pe toate.