De câteva zile m-am apucat de citit Omul Invizibil de Ralph Ellison, o carte pe care am ajuns s-o am dintr-o întâmplare. Cea pe care o alesesem iniţiam pentru campanie nu era încă venită din tipar aşa că am primit sugestia să o iau pe asta. Şi spun din întâmplare pentru că nu cred că aş fi ales cartea asta doar citind informaţiile de pe copertă, mai ales că evit să citesc cărţi cu referire la discriminări rasiale sau să văd filme legate de subiectul ăsta (deşi The Help mi-a plăcut mult, m-au enervat teribil multe situaţii din el).
La început mi s-a părut o cartea grea şi dificil de urmărit. Nu înţelegeam mare prea bine ce se întâmplă iar paginile curgeau lent şi cu prea puţin dialog. Momentul în care aproape că am abandonat-o a fost unul în care personajul cărţii (un băiat afro-american) este pus să se bată cu alţi băieţi pentru entertainment-ul altor oameni (al albilor mai exact), lucru care mi-a adus aminte de filmul mult mediatizat Djando Unchained din care am văzut întâmplător două secvenţe deosebit de violente (una tot de bătăi sângeroase pentru plăcerea privitorilor şi una în care un om afro-american este mâncat de viu de câini). În unele nopţi, după ce citeam din carte înainte de culcare, aveam tot felul de vise ciudate şi întortocheată, semn că parcursul “omului invizibil” mă marca destul de mult. N-am mai pus mâna de ceva vreme pe o carte cu aşa încărcătură şi cu aşa poveşti conturate atât de clar că parcă te afli în mijlocul evenimentelor.
După ce-am citit povestea localnicului care avea copil mic şi cu soţia şi cu fiica lui (un incest dezgustător despre care nu vreau să citesc în cărţi, eu citesc cărţi de plăcere şi nimănui nu îi face plăcere să audă că există aşa oameni şi aşa vieţi) am zis clar că n-o să continui să o citesc. Dar am continuat. Cartea îmi trezea totuşi o curiozitate, nu era chiar dintre cele pe care le-am tot dat deoparte fără nicio remuşcare.
Romanul este scris sub forma unui drum sau al unei călătorii prin viaţă a personajului “invizibil”. L-aş putea numit chiar un bildungsroman dacă aş face o compunere pentru ora de limba română. E clar deja pentru toată lumea că nu e un roman fantastic ci unul cât se poate de real iar titlul este o metaforă a orbirii umane. Nu-i orb mai orb pe lumea asta decât cel care nu vrea să vadă. Sau pe care nu-l ajută mintea şi preconcepţiile şi rasismul pe care-l emană prin toţi porii.
“Omul Invizibil” este o carte complexă şi plină de semnificaţii. Trebuie să ai mintea odihnită ca s-o urmăreşti şi s-o înţelegi. Şi mai trebuie şi o doză de capacitate de detaşare şi foarte puţină implicare emoţională (altfel sunt şanse mari să visaţi şi noaptea ce citiţi, întâmplările din carte au marele talent să zăbovească în minte, să aştepte a fi rumegate bine înainte de a fi pe deplin înţelese). Este un roman valoros, încercaţi să citiţi această carte şi, dacă totuşi nu e pe gustul vostru, dăruiţi-o cuiva pe care ştiţi că-l va încânta.
Voi obişnuiţi să citiţi cărţi sau să vă uitaţi la filme care fac referire la rasism? Le urmăriţi cu detaşare sau vă implicaţi şi vă enervează la culmea îngustimea minţii umane?
Această recenzie a fost scrisă în cadrul ediţiei cu numărul doi al campaniei vALLuntar. Fiecare 15 comentarii la această postare aduce un copac nou sub soare cu ajutorul Grupului Editorial ALL în parteneriat cu Romsilva. Oare va reuşi Omul Invizibil să planteze măcar un copăcel?
În cadrul campaniei vALLuntar 2 am mai scris şi aici. Şi Laura Frunză recenzează şi plantează deci treceţi şi pe la ea.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
cred ca pentru cartea asta tre sa astept sa mai creasca Tudor.Acum citesc pe fuga, la baie, cu el in brate cand doarme, doar doar mai rapesc si eu o clipa pentru sufletul meu. Cartea asta nu pare sa se preteze la asa ceva:) pupici
[…] Aruncaţi un ochi şi peste primele mele două recenzii din campanie: Confesiuni şi Omul Invizibil. […]
sunt cascata , am mai fost pe aici 🙂
Multumesc de double visit 😉
pare foarte interesanta , de notat ! spor la copacit !
In general nu citesc carti “reale”, cu cat este mai fantastica povestea cu atat ii dau mai multe sanse, dar am avut cateva surprize si de atunci incerc sa citesc cam tot ce gasesc macar pana ma lamuresc daca imi place sau nu. Am citit cu mare interes ce ai scris tu pentru ca si eu am cerut Omul invizibil, dar inca n-am inceput-o. The help mi-a placut enorm de mult si cartea, si filmul, si povestea. Oamenii sunt cruzi, n-ai nevoie de carti ca sa ajungi la aceasta concluzie, dar pentru mine depinde foarte mult de scriitura respectiva daca imi place sau nu o carte.
Nu cred că aş avea timp acum de ea, cu atât mai mult cu cât pare ceva la care trebuie să fii foarte odihnit ca s-o citeşti. Totuşi mă gândesc s-o trec pe o listă pentru viitorul mai îndepărtat. Mulţumesc de recenzie, frumoasă campanie a celor de la Grupul editorial ALL şi Romsilva. felicitări pentru implicare.
succes ! poate reusim de o padurice 🙂 , te astept si la mine !
Multumesc, sigur, o sa intru, abia m-am intors din vacanta si am vazut ca a intrat in spam comentariul tau.
Si cartea aleasa de mine are 600 pagini, inca nu am terminat-o. Dar si aceasta pe care o prezinti m-ar tenta, de la o vreme am eu ce am cu cartile acestea mai complexe, mai greu de citit. Cum spuneam si pe alt blog unde am gasit recenzia acestei carti, prima oara cand am vazut titlul, am crezut ca povestea e de cu totul alta factura, ceva cu vreun elixir care te face invizibil, deh, imaginatie limitata.
Da, si eu am crezut ca e ceva fantastic si ca e chiar despre un om invizibil. Si mie imi placea cartile complexe dar de cativa ani nu prea mai am rabdare sau timp (ma simt foarte obosita dupa unele zile cu peste 12 ore de munca si stat cu ochii in calculator si hartii).
Si mie mi-a placut mult The Help…Si referitor la cartile/filmele despre discriminare, depinde si care e deznodamantul….:)
Poate ar trebui sa citesc mai intai finalul ca sa stau linistita timp de 500 de pagini ca indiferent de intamplari se termina cu bine :))
Nu pot urmarii linistita, fara sa ma implic emotional filme sau carti despre discriminare. Cum ne-am nascut nu ar trebui sa afecteze pe nimeni. Un om este definit de urmarile actiunilor sale. Insa a mai aparut o forma de discriminare si anume discriminarea pozitiva. Mi se pare la fel de urata si grava. La cati mai multi copacei!
Multumesc, Ingrid. Discriminarea pozitiva cum se manifesta mai exact? Poate scrii o postare despre asta 😀
ma uit la filme si citesc carti care vorbesc despre rasism. de cele mai multe ori ma implic, sunt impotriva discriminarii rasiale. faina recenzia. si mie mi-a placut cartea
Multumesc, Val. Tocmai ca si eu sunt atat de impotriva discriminarii (Rasiale sau de alta natura) incat mi-e greu sa nu ma implic emotional in carti sau in filme care trateaza subiectul.
Mihaela, iti marturisesc cu mana pe inima ca aceasta recenzie este printre putinele care mi-au placut extrem de mult. Foarte frumos si complex scris! Mi-ai adus aminte de orele de limba romana din liceu cand ni se vorbea de bildunsromane si definitii.
Astazi am sa merg in libarie sa mi-o cumpar. Meritul iti apartine. Si da, tot ceea ce tine de rasism ma intereseaza. Nu pot sa fiu impasibila. De vina poate sa fie si sederea mea in Ungaria timp de un an, in care am fost marginalizata si privata de anumite drepturi pentru ca sunt romanca. Dar asta este alta poveste.
Succes in campanie si promit sa revin si eu cu recenzia pentru Omul invizibil.
O zi faina!
Multumesc mult, Maria, mi-ai facut ziua mai frumoasa! Sper sa iti placa romanul, abia astept sa citesc recenzia ta!
Pare o cartea grea, dar foarte interesanta. Trebuie sa-mi gasesc energie pentru o astfel de carte, dar e de pus pe lista (aia lunga).
Si eu am o lista lunga lunga in urma vALLuntarului 🙂
Intamplator, chiar astazi am mai citit o recenzie a acestei carti. Sunt hotarata sa o citesc, pentru ca viata nu este mereu roz si uneori imi place sa gasesc ceea ce cartile siropoase se feresc sa ofere.
Mi-ar placea sa citesc parerea ta dupa ce o citesti 🙂
Am citit descrierea cartii facuta de editura si mi s-a parut cel putin interesanta, insa recenzia ta ma face sa doresc sa o citesc. E intr-adevar un subiect greu de digerat, insa daca citim romane suave si dantelate doar ca forma de escapism, cred ca pierdem esentialul. Inegalitatea si rasismul exista. Putem inchide ochii si sa facem lucrurile nedezirabile “invizibile” sau putem sa ni le asumam si sa invatam. Clar, o pun pe lista!
Ce frumos ai zis: “Putem inchide ochii si sa facem lucrurile nedezirabile “invizibile” sau putem sa ni le asumam si sa invatam”.
Nu am obiceiul sa citesc carti despre rasism. intru in panica foarte repede si cateodata imi e si frica.Dar poate e interesanta cartea. As rasfoi putin.
Si mie mi-e frica uneori ca au existat vremurile alea si ca ele inca exista in mintea unora. Nu stiam ca e vorba si despre asta cand am inceput s-o citesc insa poate e mai bine, poate n-as mai fi citit-o deloc.
Sunt unele carti cu incarcatura care vrand nevrand isi pun amprenta… Cred ca si cartile “grele” merg citite daca faci acest lucru cand e vremea lor. Conteaza foarte mult cum te simti, care e starea de spirit..
Nici mie nu imi place sa ma incarc negativ cu violenta si “mizerie umana”, asa cum au spus si ceilalti e destula in jurul nostru.. Dar mi-a placut recenzia ta!
La cat mai multi copacei:)
Multumesc, Rux. Da, conteaza mult starea de spirit pentru ca tot ceea ce citim, toate filmele pe care le vedem si muzica pe care o ascultam o trecem mereu prin prisma sentimentelor care ne incearca la momentul respectiv.
Eu, de obicei, evit cartile asa de grele, mai ales cele cu rasism. Pentru mine cititul e o oaza de relaxare, singura de care mai pot beneficia in ultima vreme, si prefer sa nu ma afund constient tot intr-o balta mizerabila cum e realitatea ci sa citesc ceva mai placut. Am stat cu ceva emotii si la Ali si Nino, cartea pe care am terminat-o ieri, pentru ca era, oarecum, despre conflictele dintre crestini si musulmani si mi-era teama sa nu se lase cu lapidari si altfel de ucideri sangeroase, insa am avut noroc, a fost o carte superba.
Sau mai e varianta sa te afunzi intr-o balta mizerabila in carti ca realitatea sa para mai curata 😀
Mi se pare o carte “grea”. Cred ca o sa mai treaca ceva timp pana o sa fiu si eu in dispozitia necesara ca sa o pot citi.
Da, şi mie mi s-a părut la fel. Aştept acum să mă dreg cu una care pare mai uşoară doar că încă n-a sosit comanda:)
eu sincer am citit-o destul de usor…mi/a placut destul de mult si chiar ma gandeam ca a fost o surpriza placuta pentru ca eu numai la subiectul respectiv nu ma gandeam(credeam ca e ceva fantasy:)
Dupa ce am trecut de primele 100 de pagini si la mine a inceput sa mearga mai usor. Inceputul a fost mai greu 🙂 Da, si eu am crezut ca e fantasy.
E fain să citesc recenzii ale cărților pe care m-am gândit și eu să le comand… dar n-am făcut-o din diverse motive. poate principalul, așa cum ai spus și tu, e că nu m-a atras descrierea atât de mult.
Ma gandeam acum, citind comentariul tau ca si cartile sunt ca oamenii. Prima impresie conteaza mult insa nu e neaparat concludenta pentru mai departe 😉
Nu am citit aceast roman, dar de la o vreme (de când am copii :D) nu mai pot să citesc romane care mă solicită prea mult psihic sau emoțional, cum înțeleg că e acesta.
La cât mai multe comentarii și copăcei (particip și eu la campanie :D).
Eu n-am copii si tot citesc greu romane care ma solicita emotional. Recunosc faptul ca in ultimii ani citesc mai cu placere carti mai optimiste si nu cu foarte multe intelesuri ascunse. Asteptam si recenzia ta, acum sunt chiar curioasa ce carte ai ales.
🙂 Vă mai țin puțin în suspans 😀
Eu o am si fara nici un motiv nu m-am atins. Acum incepe sa-mi para interesanta. Well, am eu o inclinatie spre drama.
Un motiv pentru care m-as fi atins eu greu de ea este faptul ca e foarte groasa si timpul pentru citit destul de limitat. Eu n-am inclinatie spre drama dar sper ca recenzia sa trezeasca interesul celor care au 😀
nu,nu am obiceiul sa citesc carti despre rasism,insa de curand am citit o carte despre Holocaust
am avut tendinta sa o las de mai multe ori pentru ca nu e genul meu de carte
consider ca sunt atat de multe lucruri negre in viata asta incat sa mai citesc despre ele e ca si cum as face singura viata neagra,insa nu am regretat ca am citit cartea si imi dau seama ca nu trebuie sa ne ascundem de carti despre realitate, ci sa alegem ce sa citim
spor la plantat cat mai multi copacei 😉
Multumesc! Eu citesc de obicei carti cu o realitate mai “roz”, insa nu ma ascund neaparat de cele ne-roz. Doar ca am citit multe pana acum si am ajuns la concluzia ca aleg sa citesc carti relaxante si cu mesaje pozitive tocmai pentru ca viata e asa cum e.
Si eu m-am impotmolit in acest roman. La fel ca tine, m-am enervat cu cele doua scene (lupta intre baietie si incestul) si nu am vrut sa merg mai departe. Apoi am ajuns la scena in care tipul cel alb lesina in mijlocul nebunilor…si iar m-am oprit. Cred ca am terminat 3 alte carti de cand am inceput-o pe asta. :)) Momentan e iarasi in stand by dar vreau sa-i mai dau o sansa candva.
La scena in care domnul de la universitate lesina intr-una ma cuprinsese asa o stare de neliniste si teama (nejustificate, e doar o carte totusi) 🙂