Mă ataşez uşor de oameni. Ştiam asta deja însă purtând mai multe discuţii cu Alina şi apoi cu Laura pe tema asta mi-am dat seama că mă ataşez PREA uşor de oameni. Fie că îi cunosc de ani de zile, fie că îi cunosc de doar câteva zile/luni/ore, fie că am reluat legătura după mai mulţi ani în care nu am vorbit deloc, fie că vorbim zi de zi… eu ţin la oameni.
Azi mi-a zis Alina un lucru care mi-a dat de gândit:
alina (29.03.2009 14:20:25): păi tu comunici, transmiţi uşor, intri în vorbă uşor cu oamenii
alina (29.03.2009 14:20:55): gândeşte-te despre câţi oameni/prieteni spui tu: “e un prieten f bun, ne povestim de toate.”
Am stat după aceea efectiv să număr câţi. N-o să spun acum numărul pentru că nu are importanţă. Ideea este că dacă mie mi se întâmplă ceva important (şi nu pot să scriu pe blog despre asta), eu sun/trimit sms/contactez pe messenger toţi oamenii aceia să le spun. Nu am stat niciodată să mă gândesc dacă lor chiar le pasă să ştie sau dacă vor ca eu să îi sun să le spun nişte lucruri pe care nu-i interesează. Revelaţia asta am avut-o tot într-o discuţie cu Alina, în care îmi spunea mai în glumă mai în serios despre “o prietenă f bună” că poate doar în mintea mea îmi este “o prietenă f bună”.
Oare câţi dintre prietenii mei f buni îmi sunt prieteni doar în mintea mea? Câţi dintre oamenii care cred eu că mă iubesc/m-au iubit, mă iubesc/m-au iubit doar în imaginaţia mea? N-o să ştiu niciodată. Şi nici nu sunt convinsă că vreau să ştiu.
Ideea este că îmi plac oamenii, îmi place să cunosc oameni noi fără să-i neglijez pe cei vechi. E greu să ţii legătura cu ei dacă nu te mai leagă un anumit context însă cu cei cu care am avut suficiente lucruri în comun am reuşit.
Şi uite meditând aşa la asta am avut ocazia să-mi dau seama de ce ţin la fiecare dintre ei. Şi o să repet ceva ce-am mai zis şi cu altă ocazie – “vechimea” nu este un criteriu de măsurarea a gradului de intensitate a afecţiunii mele pentru ei 😀
**Titlul postării nu este original ci este titlul unei cărţi de Marc Levy, un autor de care eu m-am ataşat*** destul de mult de când l-am descoperit.
*** Da, mă ataşez şi de cărţi, autori, filme, actori, personaje, obiecte, locuri, nu doar de oamenii din jurul meu.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
[…] 2009 povesteam despre prieteni şi cât de mult şi de repede mă ataşez eu de oameni. Nu s-a schimbat […]
discutia se reduce pana la urma la ce intelege fiecare prin prietenie. daca cineva e de parere ca un prieten este cel caruia ii poti spune absolut totul, la orice ora din zi si din noapte sarindu-ti in ajutor, probabil ca acel cineva isi va numara prietenii pe degetele de la o mana. daca numesti prieten persoanele cu care te simti pur si simplu bine, s-ar putea sa-ti iasa mai multi.
dpdv personal, e super sa fii deschis la oricine si orice, asa poti descoperi oameni minunati. si e grozav daca mai ai grija si de cei pe care i-ai descoperit deja.
iar atasamentul apropie mereu. da caldura. si mie imi place sa ma atasez 🙂
Oamenii vin si pleaca, si de la fiecare simtim ca am luat/ dat cate ceva, mai mult sau mai putin… Pe unii avem tendinta sa ii numim prieteni cand vorbim despre ei…suna ciudat “o cunostinta, un amic”, nu poti spune despre toti ca sunt prieteni, si totusi ceva te leaga de fiecare intr-un mai mic sau mai mare grad. Si sunt complet de acord…prietenia nu se masoara(numai) in vechime…se masoara in ganduri bune indiferent ca e o ocazie speciala(in care cel mai probabil mai multi iti vor fi alaturi, caci asa se intampla la ” bucurii”), sau ca ti s-a intamplat ceva care te face/te-a facut sa suferi( caz in care, cred ca esti de acord cu “prietenul la nevoie se cunoaste”), prietenii sunt alaturi sa te asculte si sa ii asculti, sa iti dea un bobarnac peste cap cand considera ca o iei razna, dar nu si un sut in groapa, sunt cei carora le poti spune mai orice fara teama de a fi judecat si blamat, sunt cei la care dai fuga sa ii impartasesti orice zambet si orice lacrima.
Cristina: Si eu consider la fel, tocmai de asta am scris postarea
Gigel: Iti multumesc
Dragut locul de parcare al grijilor. Felicitari
Hai,ma…cum sa nu comenteze nimeni la postarea asta?! ok,hai ca incep eu:)
Eu cred ca lumea pe care o consideri prietena te considera si ea la fel. Sau poate ca e invers de cand ai blogul asta, cel putin in cazul meu: eu te consider o prietena buna, pentru ca stiu o gramada de lucruri despre tine si simt ca fac parte din viata ta, insa tu probabil nu consideri la fel…