Skip to content

Complete without Kids

September 5, 2011

Am citit despre cartea asta aici, la recomandarea Laurei. Am fost curioasă şi am comandat-o iar apoi am devorat-o în câteva zile. Cu toate astea, mi-a luat ceva timp (câteva săptămâni bune) să-mi adun ideile şi să scriu despre ea. Poate pentru tratează un subiect controversat şi mie nu-mi place să mă bat în comentarii pe blog.

To have or not to have children. This is the question. Cartea este scrisă din perspectiva unei persoane childfree şi vorbeşte despre avantajele şi bucuriile unei vieţi fără copii. Se insistă pe folosirea termenului childfree şi nu childless, tocmai pentru a exprima ideea unui beneficiu (free) şi nu acela al unei pierderi (less). În general persoanele ajunse la o anumită vârstă care nu au copii sunt privite cu milă de restul societăţii şi compătimite pentru că nu au putut să facă şi ele copii. Cu siguranţă că nimeni nu se gândeşte că persoanele respective chiar nu şi-au dorit un copil şi atunci nu rămâne decât presupunerea că bieţii oameni n-au avut noroc.

Dacă îmi aduc bine aminte, când eram copil/adolescent/la începutul vieţii mele de om mare încurajam foarte mult făcutul de copii (pe la unchi şi mătuşi), negândindu-mă vreodată că aş putea ajunge să cred cu tărie că oamenii pot fi perfect împliniţi şi fără. De ce fac oamenii copii? Ar fi interesant de făcut un sondaj de opinie prin parcuri, mall-uri şi hipermarketuri ca acolo vezi 9 părinţi din 10 oameni care trec pe lângă tine. Aş fi curioasă să aud şi alte răspunsuri în afară de “aşa e cursul vieţii”, “mi-am dorit pur şi simplu”, “aşa trebuie”, “să aibă să-mi aducă şi mie o cană cu apă cineva la bătrâneţe”, “sunt bucuria sufletului”.

E descurajant să vezi din ce în ce mai mulţi părinţi obosiţi, epuizaţi, neîngrijiţi, nervoşi. Părinţi care ţipă unul la altul şi apoi ţipă în cor la copii. E descurajant să vezi mofturile şi urletele din magazine şi de pe stradă.E descurajant sa auzi noaptea plânsetele copiilor din bloc şi rugăminţile părinţilor către ei să tacă şi să se culce. Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă deranjează zgomotul ci simplu milă de oamenii aceia. De dragul lor aş vrea să li se liniştească odraslele. E descurajant tot ce văd în jurul meu şi pur şi simplu nu văd unde se ascunde aşa adânc bucuria şi mulţumirea de a avea un copil, doi, trei…

Dar cel mai descurajant din toate este să văd părinţi cu copii bolnavi, părinţi care îşi duc viaţa numai prin spitale, părinţi care trebuie să strângă fonduri să-şi opereze copiii, părinţi care nu mai au nicio speranţă sau părinţi cu copii cu dizabilităţi care vor trăi o viaţa cu ele, copii care vor deveni adulţi dar tot dependenţi de părinţi vor fi mereu.

Evident că am deviat de la subiectul cărţii şi i-am dat postării exact nota personală pe care am tot încercat să o evit. Deşi cartea este una foarte bine scrisă şi argumentată, sunt convinsă că multă lume ar arunca-o direct în foc. De ce majoritatea oamenilor consideră că e ceva foarte trist să ajungi la o anumită vârstă şi să nu ai copii? De ce să compătimeşti nişte oameni care dorm noaptea, se culcă la ce oră vor şi se trezesc la amiază în weekend, nişte oameni care fac mereu ce vor şi pleacă unde vor fără nicio grijă, nişte oameni relaxaţi şi mulţumiţi care nu au motive de ceartă şi discuţii permanente în contradictoriu, nişte oameni care îşi petrec zilele libere uitându-se la filmele şi emisiunile preferate şi nu la desene animate, nişte oameni care îşi permit să se răsfeţe cu vacanţe şi ieşiri la orice oră şi la orice vârstă? De ce să compătimeşti nişte oameni care se simt bine în pielea lor şi cu situaţia lor? De ce să îţi pară rău de ei? Oare chiar aşa de rău o duc doar pentru că nu au bucuria unui copil?

Mai sunt şi părinţi care trăiesc şi respiră prin copiii lor, oameni care n-ar putea trăi fără, oameni care s-au pregătit pentru asta şi care îşi duc menirea pe lume cu succes. Oameni răbdători şi fericiţi pentru care nimic legat de copiii lor nu este o corvoadă. Pentru unii ideea de a avea un copil echivalează cu ideea de a fi condamnat la închisoare pe viaţă iar pentru unii ideea de a avea un copil înseamnă raiul pe pământ.

Cred că ar trebui să ne respectăm fiecare părerea indiferent în ce categorie ne-am încadra şi să nu-i mai privim pe cei care nu-şi doresc copii ca şi cum ar suferi de o boala incurabilă.

Recomand cartea tuturor celor care se gândesc să facă un copil sau chiar cochetează cu ideea unui al doilea/treilea. Sunt tare curioasă dacă ar avea un cât de mic impact în luarea deciziei. Ar fi bine dacă toţi cei care îşi doresc un copil şi-ar mai lua un timp de gândire, un timp în care să observe/să studieze ce înseamnă şi dacă realizează că nu e mai mult decât pot duce atunci să nu mai piardă timpul 🙂

Advertisements
26 Comments leave one →
  1. January 21, 2012 3:24 pm

    Inainte sa am copil, as fi zis ca da, poti fi complet si fara copil. Astazi, cu unul la activ si unul pe drum, iti pot spune ca nu ma simt implinita complet. Desi nu am aspiratii spre o cariera (in Ro, in domeniul meu, nu prea poti sa-ti faci mare cariera).
    Pot spune ca zambesc mai mult de cand am copil, ca sunt mai impacata cu mine insami, dar golul resimtit de “devierea” carierei (mi-a placut umanul si am dat la real) tot il simt. Si probabil asa va ramane pana voi face serios in privinta asta (sa-mi schimb domeniul? sa risc atatea? cu 2 copii? n-am curaj. inca).
    Putem trai si fara copil – am o matusa care-mi arata asta, are 75 de ani, face cursuri de PC, anul trecut a fost in Anglia, la anul vrea sa viziteze tarile nordice. Nu si-a dorit, nu i-au placut, si a fost mai bine asa. Parintii mei o clevetesc ca e egoista, ca si-a trait viata pentru ea, dar eu cred ca a fost sincera si curajoasa – nu s-a lasat invinsa de presiunea sociala (sa n-ai nici un copil pe vremea lui Ceasca era o provocare). Mai bine asa decat sa ai un puradel si, cand tragi linie, sa descoperi ca minusurile sunt mai multe decat plusurile.
    Nu te lasa invinsa de societate 🙂 Elizabeth Gilbert zicea o chestie legata de femeile-matusi: ele au fentat sistemul (nedevenind femei supuse, cu sot si copil), si din cauza asta nu si-au transmis nici genele. Insa atatia creatori au fost influentati si inspirati si ajutati de matusi (sau femei care nu aveau copii) – deci iata ca ele si-au lasat urma in cultura, nu in ADN. Pe termen lung, cultura tine mai mult 😀

    • January 21, 2012 7:47 pm

      Multumesc mult pentru comentariu, foarte frumos. Imi aduc si eu aminte paragraful in care Elizabeth Gilbert vorbeste despre femeile matusi, cred sa fi scris si o postare la un moment dat cu citate din carte. Sa iti traiasca cei mici, sa fiti sanatosi cu totii si sa va bucurati unii de altii!

  2. November 19, 2011 10:19 am

    ei, normal, ca doar nu faci copii cu blogul.:))

    postarea surprinde bine aspectele unei familii cu 2 copii mici, asa ca am zis… hai sa te mai sperii putin.:P

  3. November 14, 2011 11:50 am

    uite, Mihaela, motive sa faci 2 copii, nu unul. : D

    avantaje cu doi

  4. bianca permalink
    September 19, 2011 7:40 am

    nu trebuie sa te ingriijorezi daca nu iti doresti copii. nu suntem la fel. nu e nimic in neregula. Daca iti va ticai ceasul insa, nu vei mai avea liniste. Asa estem noi facuti (chiar si barbatii isi pot dori cu ardoare un copil, nu numai femeile).

    Am o prietena buna, cu care am fost si colega, atunci cand nu aveam copii, dar mi-i doream f mult, si aveam discutii in contradictoriu. Ea nu avea nicio treaba, zicea ca nu-i trebuie si daca o sa vrea vreodata, o sa infieze unul. Insa acum isi doreste f mult unul si din pacate nu ramane insarcinata. Iar de infiat nu vrea sa auda.

    Pentru mine, copiii mei ma fac sa rad, sa plang, acum e greu ca trebuie sa il pregatesc pe cel mare, dar si a mica plange ca vrea biberon. Dar ma uit la ei si vad asa ceva infinit de minunat ca sunt gata sa o iau de la capat iar, si iar no matter what…

    Iar acei parinti, care rad si se bucura, sau care tipa unul la altul, sau care stau prin spitale, sunt si ei fosti copii…

    • mean mandy permalink
      August 10, 2016 9:41 pm

      Incepi cu “nu e nimic in neregula” si apoi termini cu ” sunt si ei fosti copii”… cam ipocrizie. cu ce crezi ca esti mai buna decat fosta ta colega ca ai copii? nu esti. multa lumea poate sa aiba copii nu e o minune dar daca doar asta ai facut in viata ta sincer imi e mila. Si ce de crezi ca ii va ticai ceasul? Asta ma enervaza la voi astia care va credeti superiori doar ca v-ati reprodus. Va dau o noutate…si criminalii si violatorii si ucigasii in serie si pedofilii au avut mame. De unde stiti ca nu vor fi asa si copiii vostri? Mai coborati din nori ca nu sunt superiori cu nimic. Am colegi medici care au salvat sute de vieti si nu au copii dar comform idioteniei voastre nu se incadreaza in normalitate. Voi parintii sunteti niste frustrati ca suferiti cand vedeti libertatea celor fara copii.

  5. September 6, 2011 8:03 pm

    stai ca mi-am adus aminte. am scris din ce motiv ar trebui sa faca oamenii copii.:)
    gasesti aici, in comentarii, alte pareri.

    http://10luckyrock.blogspot.com/2007/06/din-dragoste.html

    si inca un motiv pro:
    astazi am trecut printr-un parc de copii. un tatic juca cucu-bau cu baietelul lui de 2 ani. radeau amandoi in hohote, iti dai seama cat de fericiti erau?:)

  6. Amala permalink
    September 6, 2011 7:36 pm

    Uau!!! Nu te-am vazut, cred ca vreodata, sa fi scris un astfel de articol. Atitudinea am mai vazut-o. 🙂
    Pareri PRO am multe:
    1. Tin minte, cand eram mica, o fetita din vecini a uns toate geamurile la care a ajuns cu apa si zahar ca barza sa-i aduca un fratior, ca asa i-a zis o vecina; culmea in acea luna mama ei a ramas insarcinata si a bucurat toata familia. Atunci mi-am zis ce minune ….sau intamplare.
    2. Am botezat 11 copii incepand de la 7 ani; o parte din ei i-am crescut si leganat, am pierdut nopti ca sa-i invat sa faca la olita, inventand povesti sau leganand. O fina mi-a calcat pe urme, unul este in echipa nationala de canotori la juniori, altul este olimpic balcanic la fizica. Au trecut ani, dar anul acesta ca niciodata m-au cautat toti si mi-au multumit.
    3. Am si un nepot, care merge la doctor doar cu mine si cand isi cumpara ceva sau a invatat ceva nou ma suna.
    4. Nu asteptati sa faceti copii. Nu stiti cum este sa te loveasca un chist ovarian si pe fond de stres sa ajungi la operatie si sa pierzi ovarul. Pe urma dai si lupta sa poti fac un copil.
    5. Am avut si un fin, mana cereasca. Din pacate a suferit de gigantism cu multiple complicatii, a dus pe picioare 3 infarcte si 2 operatii pe cord, dar in final nu i-a rezistat inima. Dar cat a trait a avut un suflet de aur.
    6. La servici am 6 colegi cu copii cu handicap foarte grav. Fac intalniri cu ei si ceilalti, organizam meciuri sa le mai oferim excursii si consiliez parintii si in particular cand ei trebuie sa fie la servici si copiii lor sufera diverse tipuri de crize. Nu e usor, dar se poate sa faci si servici in mod profesionist si sa fii si parinte bun.
    5. Dar mai e si vorba aia: cand auzi ca iti canta cucul in perete sa stii ca ti-a venit ceasul ori de casatorie, ori de facut copii. Stofa se face in timp, iar Laura stie cel mai bine.
    Timpul si o viata cumpatata rezolva toate opiniile pro sau contra, mai ales daca ai suflet si bunavointa.
    Gata ca m-ai starnit la vorba. Sa fii sanatoasa.

  7. September 6, 2011 6:50 pm

    daca stiam ca esti dispusa sa asculti mai multe pareri pro, scriam mai multe.:))

    dar ai lasat impresia ca deja ai luat o decizie, ca esti fericita in decizia ta si ca, prin acest post, doar arati lumii ce ai hotarat, ca esti perfect constienta de consecinte si ca nu doresti nici sa fii compatimita si nici macar nu te astepti sa fii inteleasa, ci doar vrei sa fii lasata in pace sa-ti traiesti viata asa cum doresti.

    dar sa ne intoarcem la oile noastre.:) este adevarat ca frica pazeste pepenii, dar pe principiul asta nu trecem strada, ca poate ne calca masina. nu mergem cu liftul, ca poate pica. nu trecem pe langa cladiri, ca poate ne cade o caramida in cap.

    stiu cazul despre care vorbesti de la “Dansez pentru tine”. cei doi parinti erau intr-adevar nefericiti. dar daca lor li s-a intamplat, nu inseamna ca ti se va intampla si tie. este un anumit procent de copii nascuti cu sindromul Down si de obicei mai exista cineva in familie cu aceasta boala.

    insa trebuie sa stii ca statisticile spun ca exista mai multe sanse sa se nasca un copil cu aceasta anomalie daca mama este mai in varsta, respectiv a trecut de 35 de ani. si aceleasi statistici anunta ca o femeie ramane mai greu insarcinata daca amana prea mult momentul conceperii. [dupa 35 de ani] din ce am citit, este valabil si in cazul barbatilor, si calitatea spermei scade odata cu inaintarea in varsta.

    in legatura cu alte boli sau handicapuri, foarte rar natura da gres. cand se naste un copil cu probleme, de obicei mama a facut niste greseli pe perioada sarcinii. tutunul, alcoolul si mai ales antibioticele sunt foarte nocive. se intampla ca femeia sa nu stie ca a ramas insarcinata si sa ia medicamente in primele saptamani, adica exact in perioada cea mai importanta din viata fatului, cand se formeaza organe, tesuturi etc. atunci se produc mutatii nefericite, atunci este afectat copilul cel mai mult.

    deci daca stii ca ai avut un contact neprotejat, fa-ti testul de sarcina. ca sa nu nenorocesti pe viata un biet copilas.

    ah, da, era sa uit. si radiografiile sunt fatale, chiar cele facute a doua zi dupa contactul sexual de care spuneam mai sus. dar de obicei te intreaba asistenta daca esti insarcinata sau daca crezi ca e posibil sa fii.

    am scris mai multe aici, daca vrei sa citesti.
    http://10luckyrock.blogspot.com/2010/11/sacrificiul-mamei.html

    eu cred ca va veni ziua cand iti vei dori copii. nu pentru ca esti femeie, nu pentru ca asa trebuie. ci pentru ca te-am vazut in fotografii alaturi de Eliza si asa imi spune mie instinctul. [care e posibil sa ma insele :))]

    daca te consoleaza cu ceva… pe la 20 de ani am zis ca n-o sa fac niciodata copii! fiindca lucram cu copii si nu vedeam decat cate nebunii fac si imi spuneam ca mie nu imi trebuie asa ceva never ever! vedeam doar partea goala a paharului.

    am continuat sa lucrez cu copii si mi-au iesit in cale niste baietei si niste fetite care m-au impresionat pana la lacrimi, si odata cu trecerea anilor dorinta mea de a avea un copilas a crescut enorm, pana la a ajunge aproape un scop al vietii mele.

    iti urez sa fii sanatoasa si sa fii fericita. indiferent de ce decizie vei lua in viitor.:)

    paranteza: nu te astepta sa te incurajeze vreodata sotul in conceperea copiilor. barbatii devin tati abia DUPA ce se naste copilul. o mama devine mama din clipa in care ramane insarcinata.

    a se vedea filmul “Juno”:
    http://10luckyrock.blogspot.com/2011/06/juno.html

    • September 6, 2011 7:17 pm

      Ai dreptate, am luat o decizie iar sotul meu nu are cum sa ma incurajeze altfel pentru ca avem aceeasi parere. In momentul asta cred cu tarie in decizia asta. Nu pot garanta insa ca in viitor nu imi voi schimba parerea (determinata de ceva sau pur si simplu dintr-o data), mai am cativa ani in fata sa ma razgandesc sau nu.

      Am vazut Juno de cateva ori chiar si mi-a placut foarte tare filmul.

      Multumesc pentru urari, iti urez si eu sa ai cat mai curand copilasul mult dorit.

      Eu momentan cred ca ar trebui sa imi fac un scop in viata din a vedea mai intai si mai des partea plina a paharului 🙂

  8. September 6, 2011 3:39 pm

    Va multumesc tuturor pentru comentarii. Chiar imi doresc sa primesc cat mai multe pareri PRO, poate – poate mi se mai amelioreaza si mie panica/fobia 🙂 Acum nu am stofa de parinte, asta e clar, dar cine stie cum vor evolua lucrurile pe viitor. Cine-a inventat vorba “never say never” a fost baiat istet 🙂

  9. September 6, 2011 9:17 am

    de ce sa ne sacrificam pentru copii? din dragoste.:)

    stramosii nostri s-au sacrificat de bunavoie pentru pamant, pentru tara, pentru “urmasii urmasilor” [printre care ne numaram si noi] si le-am inchinat ode, poezii, monumente. oare un copil este mai putin important decat acestea?

    dar! eu nu spun “sacrificiu” in sens de dat viata, ci in sensul de renuntare. asa cum preciza si Mihaela, cand faci copii, renunti la anumite lucruri din viata ta: timp, placeri, hobby-uri etc. pentru ca pur si simplu nu poti sa le mai faci pe toate.

    dar la fel procedezi si pentru un serviciu solicitant, de exemplu. sau pentru partenerul de viata. unii renunta la orasul natal, familie, loc de munca pentru a fi aproape de omul iubit. daca asta nu e sacrificiu, nu stiu cum sa-i spun altfel. insa renuntarea se face din suflet si cu toata inima din acelasi motiv: dragostea. chiar si cazul serviciului, tot despre dragoste este vorba – dragoste de bani.:))

    eu n-as pune semn de egalitate intre a face un sacrificiu si a fi sclav. nu stiu cantecul ala, dar daca am un singur mar, sigur il impart cu copilul meu si ii dau jumatate sau chiar o bucata mai mare. dragostea mea pentru el nu ma lasa sa-l mananc singura. egoismul nu are nici o putere in fata sentimentelor pe care le are o mama / un tata. daca le are, desigur.

    nevoile parintelui sunt la fel de importante ca si ale copilului, totusi, ale copilului sunt pe primul plan. de ce? pentru ca el este mai neajutorat si mai lipsit de experienta.

    frustrarile apar atunci cand aceasta renuntare [pe care eu am numit-o sacrificiu] se face din obligatie [adica parintele se simte obligat sa renunte] si nu din suflet [adica parintele renunta la ale lui, dar nu-i pare rau, stie ca a facut-o pentru copilul lui si ca merita].

    femeia sacrifica inca de cand ramane gravida. ea renunta la o silueta de vis poate, la nopti linistite si fara greturi sau insomnii, la pantofi cu toc si haine mulate si asa mai departe.

    deci vrei / nu vrei, tot ajungi sa sacrifici ceva cand iei decizia sa faci un copil. uh, asta e un argument contra.:))

  10. o parere permalink
    September 6, 2011 8:28 am

    Laura, in primul rand sa-ti traiasca fetita si sa fie sanatoasa! Am ascultat si cantecelul in varianta Eliza si asteptam sa ajunga la “pacinte” (stiam ca asa spun toti prichindeii). Se vede ca e un copil dorit. Cat despre optiunea de a fi parinte, ma gandesc nu la efortul meu (nu e o corvoada dar nici “meserie” usoara) ci la viitorul copilului, la lumea in care traim si care se degradeaza pe zi ce trece. Mi-e teama ca nu voi avea cum sa-l protejez de toata mizeria, ca ma va intreba: “De ce m-ai facut, daca erai constienta de toate astea?”

    • Laura Frunza permalink
      September 6, 2011 8:37 am

      Sa stii ca si eu m-am gandit la asta. Ca lumea in care traim e din ce in ce mai urata si mai violenta. Insa se pare ca a primat faptul ca mi-am dorit atat de mult un copil. Sper sa reusesc s-o protejez de rele atat cat pot, iar cand nu voi mai putea, sper sa fi stiut s-o invat sa se protejeze singura.

  11. Laura Frunza permalink
    September 6, 2011 8:23 am

    Luckyrock, de ce a avea un copil e echivalent cu un sacrificiu? De ce trebuie sa ne sacrificam pentru ei sau de ce trebuie sa consideram ca ne sacrificam/ca trebuie sa ne sacrificam? Eu nu sunt de acord cu ideea de sacrificiu in favoarea copilului. De ce, vorba cantecului, daca n-ai decat un mar, trebuie sa il dai copilului? De ce nu mai bine, il tai in trei si il imparti in mod egal pentru a-l invata ca parintele nu e sclavul lui. Un parinte care nu are invata ca nevoile lui sunt pe primul plan nu va fi niciodata un parinte bun pentru ca va fi mereu frustrat ca nevoile lui ii sunt incalcate. Cred ca trebuie sa renuntam la ideea asta de sacrificiu, in primul rand, care cred ca e cel mai mare argument pentru cei care aleg sa nu faca copii. Daca nu am mai privi-o ca pe un sacrificiu, cred ca ar fi mult mai usor.

  12. Colega permalink
    September 6, 2011 7:58 am

    E uşor de înţeles de ce ai aduce doar argumente dintr-o singură perspectivă: aceea a dezavantajelor. Cred că lumea discută problema urmaşilor absolut unilateral, fără să o discute de fapt. Pentru mulţi, trebuie să ai copii pentru că trebuie. Iar societatea pune multă presiune pe cei care nu îi au (sau nu îi au încă), iar asta este, dacă nu lipsit de bun simţ, măcar foarte nepoliticos.

    Acestea fiind spuse, nu pot totuşi, aflându-mă de cealaltă parte a baricadei, cea a unei persoane care îşi doreşte să aibă copii, îmi e greu să mă împac cu unele dintre argumentele aduse aici (precizez că nu am citit cartea, mă refer exclusiv la argumentele enunţate de tine).

    Termenul childfree, o găselniţă – recunosc – jucăuşă, vine cumva în contradicţie cu întreg spiritul argumentării tale. De ce să jubilezi că eşti “eliberat” de corvoada de a avea copii dacă, în principiu, asta e o problemă de opţiune liber exprimată? De ce anume eşti eliberat? Nu ai fost
    împovărat niciodată.

    Apoi spui că vezi peste tot părinţi obosiţi, epuizaţi, neîngrijiţi, nervoşi. Trebuie să îţi spun că am văzut oameni fără copii obosiţi, epuizaţi neîngrijiţi, nervoşi, la fel cum am văzut părinţi liniştiţi, îngrijiţi, calmi şi înţelegători.

    Spui că nu ai nevoie să fii compătimită pentru că nu ai copii. Că în general nu e cazul să “compătimeşti nişte oameni care se simt bine în pielea lor şi cu situaţia lor”. Mihaela, cu câteva rânduri mai sus îţi manifestai mila faţă de părinţii ai căror copii plâng. Sper să nu te supere comparaţia (nu o fac în nici un sens peiorativ), dar bunica mea le plânge de milă jucătorilor de box care iau pumni în cap, sau celor de fotbal cotonogiţi pe teren. Iar ăia sunt oameni care în sportul respectiv îşi găsesc împlinire.Sigur, nu e plăcut să fii cotonogit, dar se mai întâmplă. La fel cum în vacanţă ţi se poate strica maşina. Să îi privim cu milă pe cei care pleacă în vacanţe?

    Trebuie să recunosc că cel mai mult m-a întristat, totuşi, paragraful despre copiii bolnavi. Despre părinţii care îşi petrec viaţa prin spitale. Mihaela, sunt oameni ai căror soţi, iubiţi se îmbolnăvesc. Unii dintre ei, din păcate, incurabil. Să nu ne mai căsătorim? Să nu ne mai îndrăgostim? Tu ai părăsi persoana iubită dacă, Doamne fereşte, ar păţi ceva?

    Îmi place tonul raţional prin care îţi închei articolul. Aşa este, e bine să ne luăm timp de gândire, să fin convinşi că ştim în ce ne băgăm. De asemenea cred că principiul care stă la baza ideii că trebuie să ne respectăm reciproc părerile este inatacabil. Felicitări din nou. Poţi, fără urmă de îndoială, să fii o fiinţă “completă” fără a avea copii. Şi vei găsi, raţional, câte argumente vrei pentru asta. Îmi permit doar să îţi urez să ajungi să îţi ţii copilul în braţe şi să îl iubeşti absolut iraţional, fără să ştii de ce, pur şi simplu, pentru că nu cred că iubirile astea sunt “o pierdere de timp”.

    • September 6, 2011 9:21 am

      Trebuie să recunosc că cel mai mult m-a întristat, totuşi, paragraful despre copiii bolnavi. Despre părinţii care îşi petrec viaţa prin spitale. Mihaela, sunt oameni ai căror soţi, iubiţi se îmbolnăvesc. Unii dintre ei, din păcate, incurabil. Să nu ne mai căsătorim? Să nu ne mai îndrăgostim? Tu ai părăsi persoana iubită dacă, Doamne fereşte, ar păţi ceva?

      Am tinut neaparat sa iti raspund pentru ca si pe mine m-a intristat intrebarea ta de la final. Nu as parasi pe nimeni niciodata daca s-ar imbolnavi (nici copil nici sot nici ruda nici nimeni). Vorbesc doar de situatiile in care nasti un copil deja bolnav (sindromuri nevidencabile dar cu care pot trai si pana la 60 de ani). Am vazut de exemplu la Dansez pentru tine un cuplu cu un copil cu sindromul down si am vazut in ei niste oameni foarte, dar foarte nefericiti. Ce ma face sa cred ca eu n-as putea fi in locul lor? Macar daca nu-l fac deloc sunt sigura ca nu voi fi. In ceea ce priveste imbolnavirea rudelor, nu am niciun control. Macar aici am un minim de control.

  13. September 6, 2011 7:52 am

    Laura, nu vor pica. nu am scris acele argumente de forma, ca sa dea bine in comentariu.

    nu e usor sa te ocupi de un copil [sau de mai multi], nu e floare la ureche sa fii parinte, dar am mai spus-o: cine nu este capabil sa se sacrifice pentru copil, cine priveste conceperea unui copil ca pe o privare de libertate, nu trebuie sa devina parinte, sunt atat de multi copii nefericiti in lume.

    iar cei care concep copii din motive egoiste sau total paralele [ca sursa de bani, de exemplu] cu atat mai putin. din nefericire, capacitatea de a procrea o are aproape oricine. si monstri nasc monstri la randul lor.

  14. Laura Frunza permalink
    September 6, 2011 7:36 am

    Eu sunt de acord cu Miha, nu toata lumea TREBUIE sa faca copii si nu toata lumea are stofa de parinte. Cine vrea sa faca, cine nu vrea sa nu faca. Din pacate am observat multe cazuri de oameni care fac copii pentru ca “asa trebuie” si “pentru ca asa e mersul lucrurilor”. Nu sunt mai fericiti dupa aia, ba din contra. Cred ca ar trebui sa ne analizam foarte bine motivatia de a face un copil inainte de a-l face. Eu primesc sute de intrebari pe blog care suna cam asa: n-am muncit, nu muncesc, nu vreau sa muncesc, primesc indemnizatie daca raman gravida? sau: m-au anuntat ca ma dau afara de la serviciu, daca raman gravida, ma mai dau afara? In cazul asta copilul e doar o ocazie de a castiga ceva bani. Si pot sa dau mii de exemple pentru motive pentru care sunt facuti copiii, motive care nu au nicio legatura cu “implinirea” si “multumirea sufleteasca”.
    Luckyrock, din cate am dedus eu, nu ai copii, asa ca unele argumente vor pica dupa ce ii vei avea.

  15. September 6, 2011 6:16 am

    wow, Facebook-ul asta chiar le-a intrat in sange romanilor! a inceput sa primeasca like inclusiv o persoana ca mine, care nu are cont.:))

  16. octav permalink
    September 5, 2011 9:27 pm

    Asta seara, 1 Like se duce catre Luckyrock. 🙂

  17. September 5, 2011 8:57 pm

    folosesti foarte des in text cuvantul “descurajant”. si pui accentul pe cat de neplacut este sa te ocupi de un copil.

    is convinsa ca vecinii sunt iritati de plansul unui copil in miez de noapte, mai ales daca este vorba de un bebelus care sufera de colici. dar ia sa ne gandim la ce simte un adult care aude [prin ziduri] un copil ce rade in hohote sau care il vede cum topaie vesel prin magazin. nu cumva adultul capata brusc o stare de buna-dispozitie, ba chiar se gandeste cum ar fi sa aiba si el unul?

    un copil nu inseamna numai greutati, plans isteric, scutece murdare, hainute patate si o lipsa de libertate. nu-ti pierzi libertatea facand copii. dar daca asta gandesti, clar nu ai stofa de parinte, asa ca lasa facutul copiilor pe seama altora. [vorbesc in general]

    un adult poate fi “obosit, epuizat, neingrijit si nervos” si din cauza serviciului. sau a partenerului de viata. NU COPIII sunt cei care il fac “obosit, epuizat, neingrijit si nervos”, ci EL INSUSI. copiii consuma mult timp, dar nu TOT timpul parintelui.

    parintii care tipa “unul la altul si in cor la copii” sunt isterici. tipa din cauza ca nu se pot controla si ca asa isi varsa ei frustrarile.

    “mofturile” apar din cauza unei educatii proaste. urletele sunt normale, un copil de varsta mica nu are control asupra starilor prin care trece, nu stie ce inseamna sa te abtii, el exprima ceea ce simte: furie, durere, neputinta. [tu nu plangi cand suferi?:)] accesele acestea sunt normale si se vor duce cu timpul.

    tocmai din cauza ca nu esti mama nu vezi “bucuria si multumirea de a avea un copil, doi, trei…”.

    este adevarat ca exista copii bolnavi, pe viata chiar, dar asa a fost mereu. din pricina publicitatii par multi, dar nu-s. si sa ne aducem aminte ca in urma cu 100 de ani, de exemplu, mureau copiii de mici, din cauza lipsei de medicamente. stii ca George Enescu a avut 7 frati si toti au murit inainte sa se nasca el? deci boala altora nu este un argument sa nu faci copii.

    sunt de acord cu tine: trebuie respectata parerea fiecaruia. insa, daca iti recitesti articolul, vei vedea ca ai acordat paragrafe intregi parerii contra si un singur alineat celei pro. asadar, nu este un articol echidistant. dar poate ca nici nu se dorea sa fie.

    un raspuns la intrebarea “de ce sa faci copii?”:
    pentru ca ei dau un sens vietii.
    pentru ca ei umplu acel gol din suflet si din inima.
    pentru ca ei schimba total viata.
    pentru ca, datorita lor, vezi de ce esti cu adevarat in stare.
    pentru ca te vezi pe tine in ochii lor.
    pentru ca iti retraiesti copilaria.
    pentru ca afli ce este cu adevarat dragostea.
    pentru ca vei cunoaste fericirea.

    na ca au iesit mai multe.:))

    interesant articol, desi atat de subiectiv.:) felicitari!

  18. octav permalink
    September 5, 2011 8:36 pm

    Suntem cu totii diferiti, din fericire…
    🙂

Trackbacks

  1. Cu sinceritate despre femei şi femei-mame « Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor
  2. După opt ani și-un pic « Jurnal. Simplu jurnal

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: