N-am prea călătorit cine ştie ce la viaţa mea, ţara n-am străbătut-o din cale afară iar peste graniţă am apucat doar să-mi arunc o privire sau două. Mi-a dorit să merg în America pentru că am văzut-o în filme şi pentru că mi s-a spus că e altă lume. Lucru care-i adevărat. Nu e însă altă planetă. Tot oameni, tot pământ pe jos (doar că ceva mai curat), tot maşini pe stradă (ceva mai disciplinate), tot copaci şi flori şi aer. Nu ştiu cum e TOATĂ America şi nici nu vreau să generalizez, pot doar să povestesc nişte observaţii personale strânse în decursul a zece zile de drumuri, treizeci şi şase de ore de zbor şi vreo douăzeci de ore petrecute prin aeroporturi (dacă exagerez şi au fost de fapt mai puţine, au părut de fapt şi mai multe). E posibil ca impresiile şi amintirile să mai fie afectate pe ici pe colo şi de atâtea schimburi de fus orar (România – Florida – California… plus schimbarea lor de oră pe care am prins-o tot acolo) nu doar de orele de zbor şi de orele nedormite. Dacă mi-ar fi zis cineva că poţi adormi liniştit şi fără să vrei stând pe scaun într-un aeroport nu l-aş fi crezut (dar da, a meritat 🙂 ).

Prima impresie n-a fost una prea bună şi asta pentru că americanii sunt obsedaţi de securitate şi simţi că intri la închisoare nu că mergi în vacanţă: ţi se iau amprentele, ţi se face poză, ţi se pun tot felul de întrebări şi, deşi ai viză să intri în America, rişti să te întorci acasă dacă nu le convine ceva la tine; lucru care era să ni se întâmple şi nouă pentru că nu ştiam numărul străzii unde urma să locuim (acum nu ştiu dacă a vrut să ne sperie sau chiar riscam să nu ne lase să intră în ţară din cauza asta). Îi pot înţelege că suflă şi în gheaţă să nu se frigă însă cu toată securitatea lor nu-mi explic cum tot ei au parte de tot felul de atentate şi de împuşcături. A doua impresie iar n-a fost bună pentru că zona în care e amplasat aeroportul din Miami nu e una dintre cele mai atractive. A treia impresie iar n-a fost bună pentru că deşi eram într-o zonă călduroasă, mi-a fost cumplit de frig în unele momente (semn că americanii sunt fan aer condiţionat; în aeroportul din Chicago am crezut că vor să recreeze atmosfera de la Polul Nord; când vedeam câte unul în tricoul pe frigul ăla simţeam că parcă-şi bate joc de mine, că mă aflu la camera ascunsă şi că de fapt toţi au câte un cojoc ascuns pe undeva). Sigur că în Chicago vremea era mai rece însă nu înţeleg de ce trebuia să fie astfel şi în interior. De obicei când intri de la frig în interior te aştepţi să fie mai cald nu să fie şi mai frig decât afară.

Uşor uşor am căpătat impresii mai bune şi m-am lăsat fascinată de peisaje, de palmieri, de lacuri, de case şi de tot ce era frumos prin jur. Pozam orice prin jur de teamă să nu uit cum a fost dar având grijă să mă şi bucur de prezent, nu doar să văd totul prin obiectivul aparatului ci cu ochiul liber.

Naples (Florida) e un oraş liniştit şi curat. Nu prea te poţi plimba pe jos prin el pentru că distanţele sunt foarte mari de la un loc la altul aşa că eşti nevoit să-ţi petreci mult timp în maşină. N-am văzut să fie mijloace de transport în comun dar se pare că erau câteva însă la intervale mari şi pe rute foarte lungi. Semn că dacă n-ai maşină în Naples îţi petreci toată viaţa numai pe drum. Sunt mulţi oameni bătrâni cu ceva bani la saltea care-şi trăiesc a doua tinereţe plimbându-se (cu maşina), mergând în cluburi şi restaurante şi colindând magazinele. Oamenii locuiesc în case (nu neaparat cele mai frumoase) sau în complexe elegante de apartamente de închiriat (elegante pentru noi, lor probabil li se pare ceva normal să aibă piscină, jacuzzi, grătar, sală de fitness, terenuri de tenis şi baschet şi mese de pingpong în curtea “blocului”).

Nu vezi câini pe stradă (incredibil cum la ei se poate şi la noi nu) iar cei însoţiţi de stăpâni au mereu lesă dacă nu sunt în locuri special amenajate pentru ei. Nicio şansă să calci în ceva ciudat pentru că toată lumea ştie să strângă după câinele propriu şi nicio şansă să-ţi lingă vreun pechinez nesupravegheat corespunzător degetele în parcuri. Cu asta m-aş putea obişnui.

E curat în general şi nu sunt semne de “păstraţi curăţenia”, semn că lumea ştie s-o păstreze. Când l-am întrebat pe prietenul nostru cine face curăţenie pe străzi el a răspuns “nu face nimeni…mizerie”. Bine, a fost oarecum o glumă pentru că de fapt se curăţă străzile (noaptea sau dimineaţa devreme, n-am înţeles exact) însă nu au prea multă treabă de făcut (nu sunt nici pachete de ţigări pe jos, nici pahare de plastic de la cafele, nici pungi, nici ambalaje nici alte mizerii pe care nicăieri în lume nu poate sta cineva non-stop să le strângă, americanii au înţeles că e mai uşor să nu murdărească decât să cureţe).

Aş putea să spun că în magazine eşti tratat cu o politeţe pe care eu personal o găsesc uşor exagerată. Şi nu, nu prefer bădărănia de la noi din unele magazine de genul “nu-ţi convine, cumpără de la altul” însă e uşor obositor să te întrebe cineva în fiecare magazin în care intri “bunăăăăă, ce faaaaaceţi?”. Aş fi fost curioasă să mă apuc chiar să le povestesc ce fac să vedem dacă le mai vine să întrebe a doua oară. Da, e de fapt o formă de salut dar mi s-a părut obositoare şi uneori chiar mă speriam când apărea câte un consultant de printre umeraşe cu zâmbetul lui larg şi clasica întrebare pe o voce piţigăiată ca cei care încearcă să alinte copiii mici. Posibil ca entuziasmul lor să fi fost perfect sincer şi doar din cauza istoricului meu european să-l simt fals. Trebuie să stau mai mult de zece zile într-un loc să pot să trag o concluzie.

Mâncarea nu are acelaşi gust ca aici. Pâinea este în general oribilă (la fel şi toate produsele din aluat). Hot dog-ul american a fost o mare dezamăgire (odată din cauza pâinii şi încă o dată din cauza crenvuştelui care este de fapt un fel de cârnat). Legumele sunt ca de plastic şi nici fructele nu-s departe (nici portocalele care cresc acolo nu sunt deosebit de gustoase), totul pare procesat şi făcut în eprubetă şi nicidecum crescut în pământ. Fast food-urile se găsesc peste tot şi în toată formele (cu burgeri, pizzerii, chinezării, gogoşerii, clătitării, sandvişuri şi câte şi mai câte) însă mai există şi aşa numitele fast food-uri sănătoase în care carnea e carne şi cartofii sunt proaspăt tăiaţi şi nimic n-a fost congelat înainte. Se cunoaşte sănătatea şi la preţ (un hamburger la McDonald’s începea de la 1 dolar în timp ce la Five Guys era cam 7 dolari).  M-am obişnuit greu cu mirosul din restaurante (miros puternic de vită) însă odată ce-am trecut peste, am reuşit să mă bucur de mâncare. La restaurant poţi mânca bine, gustos, sănătos însă este considerabil mai scump. Dacă locuieşti acolo cel mai bine este să găteşti acasă deci nici ingredientele nu-s dintre cele mai naturale (nu sunt pieţe cu produse proaspete peste tot ca la noi; de fapt, pe unde am fost n-am văzut nicio piaţă). Se încurajează peste tot consumul excesiv de sucuri acidulate (fiind uneori gratuit odată cu sandvişul sau cel puţin reumplerea paharului la nesfârşit gratuită).

În Naples nu sunt nici florării la colţul blocului, nici mici magazine mixte, nici chioşcuri de ziare, nici vânzători ambulanţi, nici covrigării. Nu ai mai nimic la îndemână, trebuie să mergi cu maşina orice ai vrea să cumperi, nu poţi să cobori la parter să cumperi o pungă de seminţe dacă ai poftă. Apropo de asta, ei nu mănâncă seminţe de floarea soarelui şi nici usturoi crud (adică mujdei), usturoiul se pune doar la gătit din punctul lor de vedere. Mici “beneficii” pe care le observi abia când nu le mai ai.

Nu sunt maşini parcate pe trotuare (poate pentru că au destule locuri de parcare), la locurile pentru persoane cu dizabilităţi pachează cine are dreptul iar pietonii sunt nişte privilegiaţi, li se dă prioritate poate chiar şi atunci când n-au. În general traficul e civilizat (lumea nu trece pe roşu, nu forţează schimbările de bandă şi respectă regulile). Aşa am văzut că stau lucrurile în Florida. În Los Angeles m-am simţit în unele momente ca în Bucureşti.

Toaletele publice nu sunt cu plată şi în general reuşeşti să găseşti o toaletă publică înainte să te scapi pe tine. În absolut toate locurile în care am fost la toaletă, hârtia igienică este foarte foarte subţire şi greu de rupt. Nicio modalitate de a trage apa nu e la fel de la o toaletă la alta şi ai uneori senzaţia că îţi trebuie şi o hartă să găseşti butonul magic.

Reclamele la televizor sunt în general la mâncare, teleshoppingul are predominant produse de slăbire rapidă iar panourile în oraş cu reclame la avocaţi sunt de nelipsit. Semn că americanii au în general nevoie să mănânce, să dea jos ce-au mâncat (fără dietă sau exerciţiu fizic) şi apoi să mai dea pe cineva în judecată…sportul lor preferat. E frumos că-şi cunosc drepturile şi că nu se lasă călcaţi în picioare însă mi se pare că se exagerează. Dacă trebuie să mi se spună la fiecare pas să am grijă la trepte şi la podeaua care ar putea fi umedă şi la ceaşca ce-ar putea fi fierbinte e clar că am eu o problemă de adaptare la mediul înconjurător nu că trebuie să dau pe cineva în judecată. Cuuuuum? Cafeaua proaspăt scoasă de la expressor era … fierbinteee? Şi apropo de cafea, mi s-a părut destul de slabă cafeaua la ei (ca un fel de ceai) dar nu e rea 🙂

În general hainele, parfumurile şi produsele de calitate sunt scumpe ca şi la noi însă în sezonul reducerilor chiar poţi să cumperi produse foarte bune (care au fost scumpe în sezon) la nişte preţuri de nimic. La ei chiar se justifică zicala “ia-ţi iarna car şi vara sanie”.

Plajele sunt curate, nu se fumează, nu se bea, nu se vând gogoşi şi porumb fiert pe plajă şi nici nu miroase a shaorma. Nici nămol, nici prosoape cu echipe de fotbal şi nici ochelari de soare. Vă las pe voi, în funcţie de nevoile fiecăruia, să stabiliţi dacă e avantaj sau dezavantaj. Eu una aş fi mâncat un porumb fiert dar totuşi m-am bucurat de linişte şi de plajă în sine. Mi-au plăcut mult mini (şi multele) robinete la care te puteai spăla pe picioare după ce ieşeai de pe plajă. N-am văzut să fie aşa pe la noi sau cel puţin nu aşa dese (dar totuşi estetic amplasate, dacă nu mi le arăta cineva nu le vedeam).

Sunt multe lucruri frumoase de zis şi multe locuri frumoase pe care le-am vizitat. Însă cred că lucrul care mi-a plăcut cel mai mult acolo a fost timpul frumos petrecut cu prietenii. Indiferent unde te-ai afla pe lume şi de oricâte minuni ai fi înconjurat, nu valorează nimic fără oamenii din jurul tău. Şi tot din acelaşi motiv mi-a şi fost dor de casă (a se citi oameni dragi) şi tot din acelaşi motiv mi-e acum dor de America.

E mult de povestit şi e o învălmăşeală de amintiri şi de informaţie şi de comparaţii în capul meu aşa că trebuie să mă opresc aici momentan…

Va urma…