Skip to content

Jurnal de LadyFit

May 24, 2015

De curând am început din nou să merg la sală. Nu merg la sala de forţă pentru că nu aş şti ce să lucrez acolo de una singură ci la diverse cursuri. Mi-am făcut în sfârşit mult lăudatul 7Card şi abia aştept să profit la maxim de el. Deocamdată merg la Ladyfit (zona Unirii, în spate la magazinul Cocor) şi pot să spun că îmi place mult până acum. Vestiarele sunt foarte curate însă, ca la oricare altă sală, la oră de vârf, puţin aglomerate. Nu m-a incomodat asta deloc până acum, la urma urmei nu petrec foarte mult timp acolo. Personalul este amabil şi iar atitudinea lor nu te face să te simţi incomod în pielea ta acolo. Am experimentat asta la mai multe săli la care am fost. Din 15 participanţi la o clasă, 12 erau deja super mega fit şi se cunoşteau cu toţi antrenorii de acolo, lucru care îmi dădea deja o stare de vreau să plec şi să nu mă mai întorc acolo.

Ce mai îmi place la ei este că ştii încă din orar ce grad de dificultate are cursul la care plănuieşti să te duci. Poate că nu voi merge chiar din prima la cele hardcore aşa că e bine să ştiu din start care sunt cele pentru începători sau cele medii.

Până acum am fost la un Pilates pentru începători şi a fost ok deşi nu sunt convinsă că mă mai duc, parcă m-am cam plictisit (nu că aş fi eu vreo sportivă înnăscută însă mişcările făcute m-au plictisit mai mult). Am fost ieri însă la un alt curs de dificultate medie şi am fost fascinată. Este prima dată în istoria tentativelor mele de mers la sală când pot spune că nu am simţit când a trecut ora şi că mai vroiam. Am fost foarte dezamăgită când am aflat că Raluca are doar o singură oră pe săptămână şi, deşi am vrut să vă povestesc despre sală, m-am gândit mult înainte să o menţionez şi pe Raluca. Şi asta pentru că îmi place atât de mult încât nu aş vrea să dau de veste să i se aglomereze atât de tare orele 😀

Puteţi citi pe site descrierea ei şi credeţi-mă pe cuvânt că chiar aşa e ea cum scrie acolo în postare. Am ştiut de la primele mişcări că urma să fie o oră care să-mi placă însă m-a cucerit iremediabil când am dansat lucrând abdomenul pe “Do you love me” din Dirty Dancing (my favourite movie). Am plecat de acolo zâmbind, plină de energie şi fără poftă de covrigi şi pizza (cum plecam de obicei de la alte ore).

Am avut câteva momente, la anumite mişcări, când am simţit că nu mai pot însă când i-am urmat sfatul de a mă concentra pe muzică şi a-mi muta focusul de pe durere am reuşit să-l duc până la capăt. Uneori chiar poate fi atât de simplu, ne joacă nouă feste mintea de multe ori dar şi noi avem capacitatea să o controlăm destul de bine. Dacă până acum aveam câte o grimasă la fiecare mişcare la o zi după sală (când febra musculară este în floare) acum zâmbesc şi îmi aduc aminte de ce zi frumoasă am avut ieri şi spun sincer că iubesc durerea din muşchii abdominali pe care o simt. Abia aştept sâmbăta viitoare să merg iar la ea. Dar până atunci nu ne lăsăm pe tânjală, mergem la alte cursuri şi ne antrenăm intens să dansăm cu foc pe Do you love me now that I can daaaaaance….

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: