Dau praful jos de pe locul de parcare pe care l-am cam neglijat în ultima lună, cu o postare despre mişcare. N-am fost un copil prea sportiv deşi îmi plăcea să alerg şi să mă plimb pe afară cât era ziua de lungă. Am avut o tentativă pe la vreo şapte ani de a merge la judo doar pentru că mai era un copil din bloc care mergea şi mi se părea mie cool. Apoi când am văzut că e mult de muncă iar antrenamentele din ce în ce mai grele am renunţat şi nici că m-am mai apucat de vreun sport în afară de cel obligatoriu de la şcoală.

Acum vreun an şi jumătate dacă ieşeam să fac jogging în parc (pentru că în filmele americane actorii făceau asta zi de zi) alergam 200 de metri maxim şi apoi mă ţineam de burtă de dureri şi înţepături. La sală mai încercam să merg dar nu mă ţineam, eram dintre cei care plăteau un abonament pe o lună şi mergeau o dată. Asta până într-o zi când am descoperit sala potrivită pentru mine şi despre care puteţi citi aici, într-o postare scrisă acum un an. În scurt timp m-am apucat şi de alergat în parc odată cu un program de wellness pe care l-am iniţiat la locul de muncă. De la 200 de metri am sărit direct la 7 kilometri alergaţi uşor uşor în parcul Herăstrău. Aşa am început să mă pregătesc pentru prima competiţie, un maraton făcut în echipă, anul trecut în octombrie, la maratonul Bucureştiului. Am luat aşa prima mea medalie pentru 10 kilometri alergaţi din greu (sau nu chiar aşa de greu pentru că deja îmi formasem un antrenament).

Am luat a doua medalie în ianuarie anul acesta când am alergat pe scări la Skyrun. A fost printre cele mai uşoare competiţii, deşi am avut de urcat 34 de etaje parţial în alergare. Am reuşit să urc şi chiar să scot un timp mai mult decât onorabil mai ales că nu prea mă mai antrenasem, săptămâna de dinainte fiind cea mai grea săptămână din viaţa mea de până acum, săptămâna în care mi-am pierdut brusc tatăl.

A treia medalie a venit anul acesta în luna aprilie când am alergat o cursă de 10 kilometri la Bucureşti 10k, cursă pe care am considerat-o ca un fel de antrenament pentru ce mă pregăteam de fapt şi anume semimaratonul din mai.

Aşa a apărut şi a patra şi cea mai preţioasă medalie a mea, cea pentru primii mei 21 de kilometri alergaţi în 2 ore şi 45 de minute, iarăşi un timp mai mult decât onorabil pentru mine şi pregătirea mea sportivă.

De o lună de zile am schimbat puţin tipul de antrenament şi fac forţă la sala de fitness în general dimineaţa, de la 7. N-am crezut vreodată că eu, în viaţa asta, mă voi trezi cu zâmbetul pe buze la ora 6 fix pentru ca la 7 să fiu deja în sala de sport. Şi n-am crezut nici că voi pleca de acolo cu atâta energie şi bună dispoziţie cum se întâmplă de fiecare dată (şi nu, nu sunt prin definiţie o persoană matinală, sunt maratonista sooze-urilor de când mă ştiu) şi nici că mă voi trezi de dimineaţă şi să abia aştept să ajung să îmi fac programul de sport.

Nu am scris toate astea ca să mă laud sau să mă laude cineva ci cu gândul că poate câţiva (mai mulţi sau mai puţini) dintre cititori se vor regăsi în perioada mea de dinainte de a face sport şi vor avea dorinţa de a încerca să se împrietenească încet încet cu mişcarea şi să o facă parte din viaţa lor de zi cu zi.

Faptul că e sănătos să faci sport ştie toată lumea. Faptul că avem un corp mai frumos şi mai armonios dacă facem sport, iarăşi ştie toată lumea. Nu spun nimic nou sau nemaiauzit ci doar îţi aduc aminte şi încerc să te motivez aşa cum şi pe mine m-au motivat alţii şi încă mă mai motivează.

Te plictiseşti în timp ce alergi sau lucrezi la sală? Mergi cu o prietenă şi motivaţi-vă una pe alta. Nu vreţi să ştiţi câte poveşti aud benzile de alergat în dimineţile în care ne facem încălzirea 😀 Câteodată e greu, cel puţin la început abia te mai poţi apleca să te închei la şireturi iar scările de la metrou par imposibil de urcat/coborât. Însă e mai uşor şi mai amuzant dacă împarţi cu cineva durerile febrei musculare. Cu timpul febra musculară se mai domoleşte iar corpul începe deja să capete o altă formă. Dar trebuie să-ţi dai timp şi să ai răbdare, muşchii nu se tonifiază şi nici nu cresc peste noapte sau dacă iei o gură de spanac la conservă ca Popey marinarul. Răbdarea, disciplina şi perseverenţa sunt esenţiale pentru a atinge rezultatele propuse. Şi ca să ajungi la rezultat trebuie să îţi propui un rezultat şi un deadline. Fără să ştii exact ce vrei să obţii, şi asta se aplică în orice domeniu, şi fără să îţi propui un termen rezonabil în care să-l obţii, nu faci mare lucru.

Dacă faceţi deja sport, mi-ar plăcea să-mi povestiţi parcursul vostru. Dacă nu faceţi dar v-aţi dori, mi-aş dori să ştiu dacă măcar v-am pus pe gânduri sau v-am stârnit curiozitatea. Până la următoarea postare cu temă de mişcare, să auzim numai de bine şi spor la sport!