Este al nouălea an de când am un blog şi tot atâtea ocazii să scriu an de an câte o postare de 1 iunie. Şi totuşi am facut-o doar în primul an de blog, primul an în care am avut un copil în familie şi în viaţa mea care să o inspire. Dacă sunteţi curioşi, puteţi citi aici urările pe care i le-am făcut nepoatei mele simpatice Eliza, sau cum o alintam noi pe atunci, Ilaiza. Nouă ani mai târziu, în primul 1 iunie de când sunt mătuşică şi de băiat dar şi în primul an în care am simţit acest 1 iunie aşa cum nu-mi amintesc să-l fi simţit pe vremea când eu însămi eram copil, am din nou poftă să sărbătoresc această zi frumoasă şi pe blog, mai ales că este cel dintâi 1 iunie care este zi de sărbătoare legală. Şi mai ales că fix astăzi împlinesc şi 1 an de când lucrez unde lucrez acum. Sunt atâtea motive de sărbătorit astăzi încât nu pot să nu las aici aşternute măcar câteva dintre ele.

Astăzi am fost la Ferma Animalelor.  Împreună cu Asociaţia Aura Ion şi voluntarii ei, am dus la Ferma Animalelor 15 copii proveniţi din familii necăjite, familii aflate în grija Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Sectorul 6. Aşa am avut ocazia să cunoscut nişte copii minunaţi care au avut o zi a lor absolut minunată. Şi cum ştiu că aşa a fost? Zâmbetele lor sincere n-au cum să ascundă asta. Şi nici felul în care din senin te trezeai îmbrăţişat şi pupat pe obraz de câte un copil cu nevoie de afecţiune şi recunoscător pentru atenţia pe care o primeşte. La final ne-au mulţumit pentru tot însă de fapt eu am simţit că trebuie să le mulţumesc lor pentru lecţia despre fericire şi cum vine ea în porţii mici sau mari în fiecare zi care ne este dată de trăit.

S-au jucat, au sărit în trambulină, s-au dat cu tiroliana, au călărit ponei, au pus mâna pe tot felul de animale domestice şi se vedea în ochii lor că ar vrea ca ziua să nu se mai termine. Cu un mic regret am rămas şi, deşi nu e vina noastră, sper cumva să-l îndreptăm data viitoare. Pentru că plimbarea cu poneiul avea o limita de greutate (da, aveau inclusiv cântar acolo), câţiva dintre copii nu au putut să se bucure şi de acest lucru iar unii dintre ei au suferit şi da, recunosc, îmi sună în cap de ore întregi vocea unuia dintre copii “doamna, eu nu m-am dat cu poneiul”.  Am înţeles că poneii nu suportă o anumită greutate şi nici sunt sunt de acord să folosim animalelor pentru entertainmentul oamenilor însă mi-a rămas un pic pe suflet faptul că unii au fost prea …grasuţi pentru ponei.

Deşi toţi copiii au fost minunaţi, mi s-a lipit de suflet o fetiţă de 7 ani, Cristiana, roşcată şi puţin pistruiată, de o frumuseţe aparte şi extrem de sociabilă, pe care sper să o revăd curând.

Ţin minte că atunci când eram mică şi ne duceau şi pe noi de la şcoală undeva de 1 iunie (la muzeu de cele mai multe ori), ploua mereu. Dar mereu. Nu ştiu cum se întâmpla. A plouat şi azi dar după o zi incredibilă cu soare şi ploaia chiar a venit ca să răcorească ce-a dogorit ziua. Nu am amintiri din copilărie de vreo zi reuşită de 1 iunie. Niciuna. Dar iată-mă azi, la 33 de ani, bucurându-mă ca un copil de o zi mai mult ca perfectă de 1 iunie.

La mulţi ani frumoşi tuturor copiilor de pretutindeni. O urare specială merge către nepotul meu simpatic pentru cel dintâi 1 iunie al lui şi îi urez cam ce i-am urat şi Ilaizăi de primul ei 1 iunie adică o viaţă trăită frumos aşa cum vrea el şi neapărat să fie plină de dragoste!