Skip to content

Viața cu pisică

October 3, 2019

V-am povestit, acum câteva luni, cum am ajuns să o adoptăm pe pisicuța Natasha, căreia îi mai spuneam și Jinxy. (recitiți postarea aici) Promiteam atunci că vor mai urma și alte postări, însă iată că au trecut niște luni bune de atunci (vreo opt la număr) și eu nu v-am mai zis nimic despre viața de pisică sau despre viața cu pisică.

Trebuie să vă spun că nu-i mai spunem deloc Natasha, Jinxy doar rar, a rămas cu Jinx, Jinxuț, Jinxuleasa, Jinxulescu și toate derivatele cu care o alintăm. Nu prea îi mai spun Miaunishcovici pentru că miaună ceva mai puțin decât înainte, are mai rar spre deloc stările de mieunat necontrolate de câte o seară întreagă. Între timp am început să dormim și noaptea, ea obișnuindu-se să doarmă cuminte în sufragerie (sau să se joace singură) până când ne trezim. Dar și când aude ușa de la dormitor, vine la galop ca un caluț de curse. Așa ne începem viața dimineața.

Contrar a ceea ce am auzit despre pisici, Jinx nu este o pisicuță care să prefere singurătatea. Dacă merg în baie, vine în baie, dacă merg în dormitor, vine acolo, dacă fac mai multe drumuri între camere, stă pe hol să mă vadă din toate unghiurile. Dacă citesc pe canapea vine pe canapea (nu în brațe, cu asta încă nu s-a obișnuit și nu știu dacă există șanse), daca gătesc, vine la picioarele mele sau se așează pe bar și mă privește, dacă stau la laptop, se culcă lângă laptop. Sigur, atunci când doarme, are câteva locușoare preferate, însă de cele mai multe ori sunt locuri aproape de noi.

Observ că are cam același program în fiecare zi. Se trezește dimineața, aleargă prin casă, se asigură că ne-am trezit și noi, apoi se culcă la loc și doarme dusă câteva ore bune. Sau cu scurte pauze în care mănâncă sau mai vine să vadă ce fac eu la laptop. Devine mai energică spre seară, după care pe la 8-9 iar se pune la somn. Dacă lipsim de acasă toată ziua, este destul de energică și la 10 – 11, dorindu-și să stea mai mult cu noi. Are uneori un somn atât de profund că abia te simte, alteori doarme iepurește și deschide câte un ochi la orice scârțâit.

Îi place mult să se uite pe geam și să studieze ce se mai întâmplă pe afară. Atunci când suntem doar unul dintre noi acasă și aude ușa la lift, se duce gloț la ușă cu speranța că vine și al doilea om din casă. Când suntem amândoi în casă nu o mai intererează liftul.

Mănâncă aproape exclusiv mâncare uscată Lily’s Kitchen, o mâncare care pare să îi placă și mai este și foarte sănătoasă pe deasupra (nu are ingrediente dubioase). Cu ea am reușit să îi reglăm digestia și să aibă scaunele normale. În București eu o găsesc numai la cabinetul veterinar din cartier, care o și importă de altfel. Mai primește, uneori, pateuț de la Purina (rar, cum am mai mânca noi fast-food din când în când) care îi place, în mod evident, foarte mult la gust. Este înnebunită după pui, e în stare să plângă o grămadă numai să îi dau o bucățică. Deși ea o ia razna la miros de pui crud, îl va primi întotdeauna preparat (fiert), ales și porționat. Nu preferă peștele. Tot cu cerșitul a reușit să primescă bucățele de șuncă Martinel. În general nu primește mâncare de la masă, decât dacă ar fi ceva potrivit și sănătos pentru ea. Altfel, dacă insistă prea tare și sare la noi în farfurie, o invităm să aștepte în dormitor până terminăm de mâncat. Apoi, în speranța că n-am curățat bine masa, vine inspectorul Jinx și caută peste tot dacă nu cumva ne-a scăpat ceva pe undeva. Uneori mai găsește. În mare suntem destul de vigilenți. Uneori îi mai iau și mâncare umedă de la Lily’s Kitchen însă nu o preferă neapărat (o fi prea sănătoasă). 

(chiar în acest moment miaună nevoie mare, poate vrea să-mi spună să nu mai dau din casă și să scriu atâta despre ea).

Am trecut împreună și prin prima îmbolnăvire, însă am depășit cu succes perioada respectivă. Nu știu care dintre noi a suferit mai tare. Ea fizic, eu sufletește. Pentru că s-a manifestat fix în ziua de Paști și neavând cabinete deschise în zonă, am apelat la Centrovet, un spital veterinar deschis non-stop, unde lui Jinx i s-a făcut ecografie și analize de sânge. Suferea de cistită, o boală care poate deveni destul de periculoasă la pisici, dacă nu este tratată la timp. Tot de acolo am luat și tratamentul și am învățat să i-l administrăm (aproape o lună întreagă a primit diverse siropele, după ce a terminat cu antibioticul). Pentru că urma să plecăm din București câteva zile, am avut marele noroc de oameni sufletiști și pricepuți în ale treburilor pisicești, care au venit de două ori pe zi și s-au asigurat că își ia medicamentele la timp și că starea ei se îmbunătățește. Au avut grijă și de stăpâna ei disperată și i-au trimis filmulețe și poze care să o liniștească. Sunt recunoscătoare pentru ei și pentru toată familia noastră care vine, pe rând, și o vizitează când noi plecăm mai mult de două zile. Și nu e vorba doar despre a-i curăța litiera sau a-i pune mâncare, este despre a vedea prezență umană prietenoasă, nu vreau să se simtă abandonată.

Cam pe atunci am început să ne formăm rutina noastră prin care ea se urcă pe chiuvetă și așteaptă să vin să îi dau apă din căniță. Din dorința de a mă asigura că bea apă destulă, am început să îi mai dau eu direct din cană, lucru care îi place foarte mult. Este obiceiul nostru împreună. De multe ori cistita apare și din cauză că nu se hidratează suficient. Acum sunt convinsă că bea apă suficientă, pentru că avem acest mic ritual al nostru, uneori și de trei ori pe zi.

Zilele trecute m-am uitat în telefon și am realizat că am peste 4000 de poze. Mi-e și teamă să număr câte sunt cu ea. Muuulte. Mi-a fost și greu să aleg una pe care să o pun pe blog acum. Uneori trimit cam multe poze sau filmulețe prietenilor care au salvat-o, încă nu cred că îi deranjează, sper să îmi spună când exagerez.

Azi i-am cumpărat o jucărie nouă de la Lidl, o jucărie pe care a acceptat-o destul de ușor. E destul de reticentă la chestii noi, până când își exercită posesia asupra lor. 

E prietenoasă cu musafirii, dar nu exagerat. Musafirii însă, sunt topiți după ea. Jinx simte în general oamenii care au pisici (probabil după miros) sau alte animale. Poate și pentru că ei sunt mai pricepuți în a o aborda. Are uneori o privire care pare agresivă însă vă garantez că este fața ei de după somn. Nu este o pisică agresivă. Decât dacă o provoci. Dar chiar și atunci, nu lasă urme permanente 😀 Nu este înnebunită după copii mici, ba chiar îi evită cu desăvârșire.

Nu prea mai are frică de aspirator, s-a cam obișnuit, poate și pentru că am dat mai des decât înainte. Observ că primăvara și toamna lasă mai mult păr însă nu deranjant. Nu are o preferință pentru periat însă consider că e necesar din când în când. Încă tresare la zgomotele puternice de afară, însă e normal, este vigilentă. O mângâi imediat și o asigur că este în siguranță în casă și se liniștește ușor.

Nu-mi mai pot imagina viața fără ea și mă bucur de fiecare moment petrecut împreună. Când deschid ușa și o văd cum mă întâmpină bucuroasă, mi se șterge orice oboseală. O pot privi minute în șir atunci când doarme ca o bebelușă.

Pe data viitoare, vă salută Jinx, care mai revizuiește, din când în când, ce tot butonez la laptop:

70755201_2448959832055198_7751197590137339904_n

 

 

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: