Tocmai ce-am scris un articol despre atacuri de panică și acum vin cu unul care se cheamă „viața e frumoasă”, pentru că chiar este, chiar și cu atacuri de panică. De fapt, nu chiar. Mai degrabă e frumoasă între atacurile de panică.

Citesc o carte despre o tipă căreia i-a murit logodnicul și trăiește între două vieți, când doarme în viața reală el încă este viu și când se trezește, el nu mai este. Doar că atunci când doarme în viața reală este trează în altă viață. Așa că într-una dintre dimineți se trezește că este la Paris și se duce să cumpere cafea și croissante și ninge frumos afară și ei se plimbă apoi prin tot Parisul minunat.

Ceea ce mi-a adus aminte a nu știu câta oară, că nu am scris aici două vorbe măcar despre ce experiență frumoasă a fost Parisul pentru mine. Două sezoane din Emily în Paris, Mica librărie de pe Sena sau Sex and the City – Just like that nu m-au împins de la spate să scriu ceva și uite că un fragment pasager dintr-o carte care n-are nicio treabă cu Parisul m-a transpus în atmosfera pariziană cât să deschid google photos și să selectez câteva poze. Ba chiar am pus și și niște muzică „Paris vibes” pe Spotify.

În Paris am fost în octombrie și am prins o vreme cum n-aș fi visat niciodată, au fost momente când era acceptabil să stai și în tricou, la soare, pe splaiul Senei, unde am avut unele dintre cele mai plăcute plimbări și pe zi și pe seară.

Mâncarea mi s-a părut extraordinar de gustoasă, posibil și de la atmosfera de relaxare din jur și de la kilometrii întregi pe care-i făceam pe jos (pentru a vedea cât mai multe locuri într-un timp scurt dar și pentru că îmi aduc aminte că mi s-a părut destul de scump transportul și voiam să mai economisim pentru mâncăruri deosebite, ca să nu mai spun cât de scump a fost hotelul, ca să putem sta undeva decent și cât de cât central).

Nu-mi aduc aminte să fi mâncat ceva care să nu-mi placă, majoritatea preparate franțuzești (dar știu că am călcat pe alături cu niște paste și nelipsitul burger de la Five Guys). Dacă de regulă nu mă dau în vânt după vită, în Franța pare să aibă un cu totul alt gust și să mănânc mai mult decât capacitatea stomacului meu. Am mâncat chiar și miel, ceea ce eu de regulă nu agreez.

Cartierul Latin este raiul cafenelelor și restaurantelor franțuzești și un loc unde n-ai cum să nu vei un pahar de vin roșu și să inspiri aromele culinare ale Parisului și să te bucuri de forfota plăcută a turiștilor dintr-o zi nu prea aglomerată.

De la „nu-mi doresc neapărat să merg la Paris” până la lacrimile din ochi când am văzut Turnul Eiffel a fost doar un pas. Bine, mai mulți pași. Foarte mulți pași. Pentru că atunci când am plecat din Paris a fost prima dată în viață când mi s-a întâmplat să nu mai pot efectiv să pun un picior în fața celuilalt în drum spre aeroport (în drum spre autocarul care ducea la aeroport adică).

Plimbări multe pe jos, mâncăruri gustoase (da, când sunt în vacanță mi se deschide și mie apetitul), monumente vizitate pe afară (nu prea sunt fan să intru în obiective turistice, mai ales dacă am puțin timp la dispoziție și nici așa mare buget), să simt cât mai mult din viața de zi cu zi a locurilor în care călătoresc, asta apreciez cel mai tare atunci când merg undeva nou.

Am văzut mai multe locuri emblemă pentru Paris: cartierul Montmartre a fost printre preferatele mele pe lângă cel Latin, Louvre (exterior), Catedrala Notre Dame (cât s-a putut vedea din ea), de Turn am zis, mica străduță a Reginei Maria a României (care fusese inaugurată fix atunci când am fost), Champs-Élysées (plăcută plimbare dar nu neapărat interesantă pentru mine, ba chiar am momente în care mă enervează sau mă lasă rece opulența), clădirea unde a locuit Coco Chanel (îmi plac parfumurile ei, vizita în magazin m-a făcut să mă simt stingheră dar am intrat totuși să văd cum este, multe produse scumpe și inutile și nu, nu sunt ca vulpea cu strugurii acri).

M-aș întoarce oricând în Paris, chiar și pentru câteva zile, e un loc care m-a relaxat foarte mult, parcă mi-am lăsat toate grijile la graniță și am petrecut un timp de poveste, cu doar câteva luni înainte să înceapă pandemia, parcă am știut ce urmează, că anul 2019 a fost un an bogat în călătorii frumoase, parcă am înmagazinat relaxare și amintiri cât să ne țină tot anul 2020 (chiar dacă am avut totuși o escapadă frumoasă pe o insulă grecească și în 2020, nu a fost un an cu prea mult turism). Nu prea mi-au mai ajuns și pentru 2021, așa că într-un fel sau altul în 2022 va trebui să urc călătoriile mai sus în lista de priorități, chiar dacă scurte sau cu buget restrâns.

Nu sunt așa organizată când vine vorba de planificat călătorii, așa că nu știu unde va fi prima destinație din 2022. Nici nu trebuie să fie neapărat în afara țării, doar undeva unde să mă pot plimba și relaxa și reîncărca energetic. Ceea ce vă doresc și vouă, călătorii însemnate alături de oameni dragi!