De aproape două săptămâni de când a fost ziua mea, sunt nedespărţită de cadoul pe care mi l-am dorit de vreun an de zile şi anume brăţara de fitness FitBit. Şi când spun nedespărţită mă refer că o port la mână aproape non stop (chiar şi noaptea, o las să-mi monitorizeze somnul).  În cadă e singurul moment când o las deoparte pentru că rezistă la apă dar nu la aşa multă apă. Aşa am ajuns să fiu mai conştientă de mişcarea pe care o fac zi de zi şi care, credeţi-mă, nu e puţină, chiar dacă teoretic am un job de birou. Sunt zile în care merg peste 10 kilometri şi urc peste 20 de etaje, lucruri pe care nu le ştiam înainte ca brăţara să mă însoţească peste tot. Şi ca să fie şi mai interactiv, mai particip şi la competiţii cu colegii mei de serviciu, să vedem cine face mai mulţi paşi într-o săptămână de lucru sau într-un weekend.

Aşa cum probabil că cititorii mei au observat, în ultima vreme fac mai mulţi paşi decât postări pe blog însă tot sper să mai treaca din perioada asta grea încât să vă încânt cu postări pozitive şi nu cu tristeţi aşa cum îmi vine câteodată să exprim atunci când ajung seara acasă şi-mi aşez discret pe noptieră my brave face, cea care mă ajută să zâmbesc natural chiar şi în zilele în care nu-mi vine deloc natural să o fac. Şi mă gândesc că pe măsură ce fac mai mulţi paşi (pe care acum am cu ce să-i contorizez) şi port faţa curajoasă mai cu naturaleţe, lucrurile vor fi mai bune şi voi invoca soarele să apară mai des şi să dea un pic de căldură după o vreme mai friguroasă decât mi-aş fi închipuit că va fi în acest început de an.

Şi chiar dacă uneori, oricât de sociabilă aş fi, îmi vine să mă aşez cuminte într-un colţ şi să stau, fără să vorbesc, ore în şir, mă gândesc cu recunoştinţă la câţi oameni am în jur alături de care să fac paşii pe care mai nou mi-i contorizez. Dar inevitabil mă gândesc şi la cine nu va mai face niciodată paşi alături de mine. Şi apoi iau iar faţa curajoasă şi încerc să-mi impun gândul că de undeva de sus nu doar că face în continuare paşi lângă mine ci mi-i şi veghează pe toţi şi mă ajută să fiu bine, chiar şi atunci când nu mă uit cu atenţie pe unde calc.

Şi când ne-o fi mai greu dar şi când ne-o fi mai bine, să conştientizăm cât de norocoşi suntem că avem ocazia să facem paşi pe pământ dar mai ales că nu-i facem de unii singuri.