Skip to content

Viaţă de pisică

February 5, 2019

Natasha, pe numele ei de botez, Jinxy pe numele ei de alint. Miaunishcovici pe numele ei din unele dimineţi, ora 5. Pisica noastră. Sau noi oamenii ei. Sau ne avem unii pe alţii de fapt, să nu ne încurcăm în cine este al cui. În casa noastră de pe 12 ianuarie. În mintea şi în inima mea de pe 7 ianuarie când am văzut-o pe Facebook disponibilă imediat pentru adopţie. Este o pisică adult de aproximativ 2 ani şi rasă aproximativ siberiană (irelevant ce rasă e decât în contextul în care asta mă învaţă să îi cunosc mai bine nevoile). Ne face vieţile mai frumoase şi mai colorate cu prezenţa ei drăgăstoasă (mă rog, relativ drăgăstoasă, doar când are ea chef).

Am mai spus şi în offline şi repet, nu am căutat o pisică şi nu am organizat niciun casting pentru pisici. Ne-a găsit pur şi simplu şi ni s-a lipit instant de suflete şi ne-am asumat că fericirea de a avea o pisică vine la pachet şi cu responsabilitate.

Ne-am dat uşor-uşor doctoratul în ştiinţă pisicească de pe youtube, alte site-uri, documentări pe la prieteni, vizite la petshop şi pet shopping online compulsiv dar şi din practică, ascultând-o şi încercând să înţelegem ce are nevoie. Cât şi ce mănâncă, când miaună de ce miaună (şi da, exista clipuri pe youtube care îţi prezintă diferite mieunaturi împreună cu explicaţia posibilă), cum trebuie să arate caca, ce consistenţă trebuie să aibă pentru o pisică sănătoasă. Jucării, perie, şampon (mă îndoiesc că-l vom folosi prea curând), cum se taie gheruţele, cum face dacă se simte rău, ce fel de nisip, temperatură, câtă apă bea, cum îţi arată că te place, cum se mângâie.

Într-o zi m-am gândit dacă există psihoterapie pentru pisici, în caz că a suferit vreo traumă despre care noi nu ştim în cei doi ani cât nu a stat lângă noi şi în care nu ştim unde a stat. Mai ales că avea şi o afecţiune medicală care îi putea ameninţa viaţa dacă nu era adoptată temporar de colegii mei de la care am re-adoptat-o noi (cărora le suntem profund recunoscători) şi dusă la pediatru veterinar (am lăsat pediatru, pentru că asta mi-a venit să scriu instant, ca acum câteva zile când am zis cabinet veterinar când de fapt vorbeam cu colega mea despre un cabinet stomatologic). Se sperie uşor de zgomote de afară (mai ales de sunete de ambulanţe) dar şi de aspirator sau altă aparatură casnică. Azi de exemplu mi-a dărâmat o vază cu flori de teama de aspirator, deşi eram la ceva distanţă de ea şi, evident, nu eram cu aspiratorul pe masa pe care se cocoţase ea (notă către mine: să dau mai des cu aspiratorul, poate se obişnuieşte mai uşor).

Îi mai arătăm jocuri pe calculator, cu şoricei sau peşti. Nu e pasionată de tehnologie decât în contextul în care stau la laptop şi trebuie să stea şi ea pe taste fix în acel moment. Posibil să fi fost scriitoare într-o viaţă anterioră pentru că a căpătat o pasiune pentru cărţi, pixuri, agende deschise peste care se întinde cât e ea de lungă.

Îi place să doarmă sus pe bar sau într-o cutie pe hol deşi i-am cumpărat un ansamblu frumos unde are loc şi de somnul de frumuseţe. Mai urmează să primească şi un patuţ de pisică, poate-poate o atrage mai tare. Nu am cum să-i limitez accesul în bucătărie pentru că e spaţiu deschis însă nu profită prea mult de asta. Nu lăsăm mâncare nesupravegheată. Tot ce-a reuşit să “fure” a fost o frunză mică de salată, o firimitură de brânză şi….aproape mi-ar fi dărâmat o farfurie de supă cât făceam eu poză la altă farfurie. În rest….se mai supără dacă simte miros de carne crudă sau de shaorma, moment în care m-ar fi mâncat şi pe mine doar-doar să miroase şi ea minunăţia de lipie. Ah, da, s-a mai căţărat pe masă şi când a simţit miros de ton. Trebuie să fug de ea când mănânc anumite lucruri, exact cum se încuie părinţii în cămară şi foşnesc dulciuri pe la spatele copiilor.

După o săptămână în care am dormit iepureşte că nu ştiam de unde apare, i-am limitat accesul în dormitor noaptea. Ceea ce este super ok. Natasha este o pisică demnă şi cuminte care nu zgârâie uşa la dormitor şi îşi vede de treaba ei…până foarte devreme dimineaţă când o aud mieunând. Sau dacă e foarte mult zgomot pe afară şi se sperie. Şi atunci ies şi stau cu ea în sufragerie până se linişteşte că e în siguranţă după care mă culc la loc.

Îi place să se joace cu mingiuţele şi, mai nou, cu pixul. Deci şi fotbalistă şi scriitoare, potrivire perfectă în familia noastră.

Nu muşcă şi nu zgârâie, decât dacă este provocată. Ceea ce nu facem. Sau când se satură ea să stea la pieptănat. Dar mai mult în joacă, nu a produs nimănui niciun semn permanent.

Este prietenoasă şi se joacă cu musafirii însă nu exagerat. Ziua doarme, noaptea e cam agitată, ceea ce o face destul de somnoroasă la unele ore şi n-are chef de distracţie. Nu stă în braţe decât maxim 5 secunde (seamănă cu nepoţelul nostru :D). Visul meu de a citi cu ea dormind în poală…nu se adevereşte. Doarme lângă mine când citesc, ceea ce este un progres faţă de prima zi.

Nu am mai avut pisici şi nu le ştiu ritmul de adaptabilitate însă cred că a noastră s-a acomodat incredibil de repede cu noi şi noi cu ea. Nu văd cum altfel ar fi zilele noastre fără ea lângă noi.

Are cele mai drăguţe poziţii de somn şi îmi vine să o pozez non stop sau să o filmez când se joacă. Posibil să-mi fi agasat deja prietenii cu poze cu ea. Dacă vă aflaţi printre ei, îmi ziceţi când e prea mult şi mă opresc.

Încerc să mă abţin din catification-ul Facebook-ului şi Instagramul-ului cu poze cu ea dar nu e treabă uşoară. Mereu face câte o făţucă pe care vreau să o arăt lumii, să se bucure şi alţi oameni de bucuria noastră.

O perioadă m-am îngrijorat că nu făcea la “oliţă” chiar cel mai consistent produs. Astăzi mi-a făcut bucuria şi a făcut…cum se zice că trebuie să facă. Yey 😀 Tocmai se joacă prin casă cu jucăriile ei, mă mai opresc din scris să-i mai arunc câte o jucărie, îi place tare, parcă e un căţeluş. Un “căţeluş” destul de comod. Dacă nu le arunci fix la lăbuţele ei, nu ai şanse mari să se întindă după ele. Depinde însă de stare. Uneori umple casa cu alergăturile ei.

Îmi place tare când intrăm în casă şi stă lipită de picioarele noastre până când se asigură că am venit, gata, stăm cu ea. Mă sperie gândul că plecăm câteva zile în vacanţă şi aş dori să vină cineva nu doar să-i dea mâncare şi apă şi să-i schimbe nisipul ci să se şi joace cu ea, să nu se simtă singură sau abandonată. Deja îmi plânge sufletul la gândul că suferă după noi.

Nu îi plac plânsetele de copii (când se mai aud la TV sau la vecini) şi nici melodiile cu soliste cu voci subţiri. Îi place Queen şi Adele. Ne uităm împreună la Anatomia lui Grey, Prietenii tăi şi Doi bărbaţi şi jumătate.

Are totuşi un auz perfect. Aude imediat când mi se desprind pleoapele şi decide ea că e vremea să mă trezesc. Însă imediat cum mi s-a scurs melatonina din organism, cum o absoarbe ea şi doarme dusă la 15 minute după ce eu mi-am băut deja cafeaua. Are o făţucă simpatică atunci când doarme de poţi tăia şi lemne la capul ei, tot ce-i mai lipseşte e o băluţă în colţul gurii. Eu…folosesc deja mai multe diminutive decât e permis pe minut, ceea ce este atipic mie. Scoate din mine cele mai ciudate alintături, ceea ce este o noutate absolută.

Fericirea are multe chipuri, de trei săptămâni şi, o viaţă de pisică de acum încolo,  chipul ei de regină a casei. Despre ea, probabil şi în alte postări de acum încolo. Dacă v-a plăcut, vă mai povestesc şi altă dată 😀

dav

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. April 14, 2019 8:44 am

    Vaaai, ce fatuca simpatica are! Sa va traiasca sanatoasa! ❤️

  2. Cristina O. permalink
    February 6, 2019 8:42 pm

    Sa va trăiască! Sa mai scrii! 😻

Leave a Reply to Mihaela Alexandrescu Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: